Printre cărţile despre dans recent tipărite, şi oricum rare, este şi cea a lui Antonio Pita Cárdenes, Gelu Barbu - Ritmul sentimentelor, apărută iniţial în anul 2002, în limba spaniolă şi tipărită la noi în 2004, în traducerea lui Ioan I. Gostian şi cu un cald Cuvânt înainte semnat de Nicolae Manolescu.

Pentru toţi cei interesaţi de istoria dansului de la noi şi din lumea întreagă, cartea aduce o informaţie bogată, pe cât de bogată a fost şi cariera de balerin şi coregraf a lui Gelu Barbu, desfăşurată pe parcursul a aproape şaizeci de ani şi într-un spaţiu larg, care cuprinde mai tot uriaşul continent euro-asiatic. Numai că interesul şi curiozitatea cititorului trebuie să fie foarte mari, pentru a putea trece peste învelişul total nefericit al traducerii. Nu ştim cât de bine stăpâneşte traducătorul limba spaniolă, dar pe cea română nu o stăpâneşte de fel. Şi mai ales nu posedă sensul cuvintelor. Spicuim la întâmplare: "Locuitorii (Lugojului, n.n.) nu cunoşteau antisemitismul şi nici altă intransigenţă" (p. 44); Gelu Barbu este ales de coregraful Ivan Curilov "să îndeplinească responsabilitatea în Pas de trois" (p. 47); Baletul rus va perpetua "cele mai purificate instrucţiuni de dans" ale lui Petipa (p. 72); Parisul a fost fascinat de Baletele Ruse ale lui Diaghilov - "Datele acelea au fost transcendentale pentru istoria muzicii, a dansului şi a picturii secolului nostru"(p. 73); "sentimentele sale fură din nou consternate" (p. 95); "vasta spiritualitate care popula peninsula indiană" (p. 110); referitor la rivalitatea soţiilor lui Sukarno - "în escalada pentru a ajunge Prima Doamnă se distingeau zeluri abrupte" (p. 116); "seninătatea lui se strângea de durere" şi "Nu găsea animozitatea necesară care să-l readucă la normalitatea simpatiei" (p. 123); "prin capul său trecu pesimismul" (p. 128). Şi ne oprim aici pentru a nu dubla efortul deja făcut. Da