Despre folosirea particularităţilor dialectale moldoveneşti în textele muzicii actuale am mai discutat, chiar recent, în această rubrică. Fenomenul - recunoscut şi comentat chiar de criticii muzicali şi de public - merită însă mai multă atenţie, pentru că pune în discuţie o chestiune lingvistică neglijată sau chiar evitată conştient în cultura românească. Varietăţile regionale ale limbii române au fost minimalizate şi condamnate la dispariţie de teoriile şi programele educative centralizate în jurul "limbii literare unice"; trăsăturile dialectale din operele unor scriitori importanţi din trecut au fost puse sub semnul "popularului" şi rezolvate prin glosare. E drept că nici nu s-a dezvoltat la noi, cu mici excepţii, o literatură dialectală. În stereotipurile mentalităţii populare, dialectele sînt marcate social şi fac obiectul unor acte de respingere şi devalorizare; "accentul moldovenesc", de exemplu, este adesea ironizat de vorbitori din afara zonei sale de utilizare. Or, fenomenul actual modifică simţitor datele problemei: se creează cu intenţie forme populare de "literatură dialectală" - textele muzicii de diverse genuri - şi noutatea are succes: graiul moldovenesc e la modă, prin grupuri şi solişti proveniţi atît din Moldova românească ("Fără zahăr") cît şi, mai ales, din Republica Moldova ("Zdob şi Zdub", "Planeta Moldova", Pavel Stratan). Există diferenţe semnificative de utilizare a mărcilor identităţii regionale de către cei menţionaţi: unii propun mai ales argoul basarabean ("Planeta Moldova"), alţii preferă formele dialectale rurale (Pavel Stratan). Fenomenul interesează deopotrivă istoria culturală, dialectologia, stilistica şi sociolingvistica. Reacţia publicului oferă un material suplimentar de analiză: comentarii despre diferenţele regionale, apeluri la explicarea punctelor neînţelese, texte transcrise "după ureche". Un text este reprodus şi de au