Suferind eu de gâlci în copilărie, cineva i-a spus maică-mii că leacul cel mai indicat în vederea unei grabnice însănătoşiri era o lingură de gaz înghiţită pe stomacul gol. Pe atunci, petrolul se găsea pe toate cărările la un leu litrul, se putea lua chiar din lampa din salon cu abajurul de cristal mat, ornat cu crizanteme albe, galbene, înfoindu-şi inefabil firele. Cum manifestam vii reţineri şi pretindeam, cu rezultat incert, un răgaz de gândire în faţa lingurii pregătite şi ameninţătoare, mama, ca să-mi dovedească ce uşor era, înghiţi ea mai întâi porţia de gaz. Şi i se făcu rău pe loc.

De atunci şi până foarte de curând, medicina alternativă a fost exclusă din farmacia proprie, o însemnată cantitate de alifii, balsamuri, frecţii, geluri, unguente, dimpreună cu pilule, pastile, prafuri au contribuit la menţinerea unei stări generale nici prea-prea, nici foarte-foarte, dar din care suferinţa fizică a fost înlăturată înainte de a mă nevroza. Bineînţeles, fiecare vârstă şi-a avut metehnele preferate şi tratamentele specifice şi cum navighez eroic către pontonul octogenariatului, aş fi nedrept scoţând din cauză ajutorul medicamentelor, foarte conştient, altfel, de fabuloasa capacitate a insului de a uita suferinţele, nopţile când durerea zvâcnind magnetic în câte o măsea vulnerată, pretindea câte un algocalmin la fiecare sfert de ceas.

Natural că atingând vârsta când Matusalem se gândea să-şi croiască o cale în viaţă, numărul de hapuri pe care înainte şi după fiecare dintre mese trebuie să le dau pe gât, cu multă apă, a crescut, într-atât încât în acele de taină colocvii, când doctorul mă îndeamnă la un discurs coerent privitor la cele mai recente defecţiuni ale trupului, evit să mă spovedesc, ştiutor că, luminat la faţă, medicul mă va informa de îndată că există un medicament, de cea mai nouă generaţie, ce se prescrie dimpreună c