A trecut aproape un an de când n-am mai scris o pagină destinată publicării. îmi promisesem să nici nu mai scriu. Şi iată că, deşi stiloul îmi scârţâie, mă reapuc. încă mai puţin aş fi crezut că am s-o fac ca să mă războiesc cu România literară, de autorii căreia mă leagă, de unii, o veche şi strânsă prietenie, de ceilalţi un sentiment cordial. E drept, n-aş fi publicat aceste rânduri în altă revistă. Ar fi fost un gest ostil. Tot ce doresc este să-mi exprim o consternare, iar aceasta cu acordul dat fără ezitare de prietenii amintiţi.

în numărul din 6-12 aprilie, România literară anunţă pe prima pagină că Alexandru George a împlinit 75 de ani. Cum e o vârstă care se sărbătoreşte, iar Alexandru George e unul dintre scriitorii noştri cei mai importanţi, era firesc ca anunţului să-i urmeze, în corpul revistei, un articol omagial. Articolul nu lipseşte. E semnat de Alex. Ştefănescu. Şi e aproape în întregime negativ. L-am citit cu stupoare. Situaţia se complică întrucâtva din cauză că articolul nu e unul ocazional. E "fragment dintr-un studiu" şi apare în bine cunoscuta rubrică intitulată La o nouă lectură. Prin urmare,

s-ar zice că intervine dreptul criticului la liberă opinie, drept de necontestat. Am scris s-ar zice fiindcă nu poate fi coincidenţă faptul că fragmentul dintr-un studiu apare în momentul aniversar. Oricum am lua-o, textul reprezintă contribuţia României literare la acest moment. De altfel, cuvintele de pe prima pagină Alexandru George la 75 de ani au tocmai acest sens.

Se ştie, Alexandru George se consideră nu atât critic, cât prozator. în aparenţă, Alex. Ştefănescu face altă distincţie: eseist şi prozator. Alexandru George ar scrie într-adevăr proză de bună calitate, dar numai în eseu. Prin eseu, Alex. Ştefănescu înţelege "această proză care trece drept critică literară" şi în care autorul încearcă să acre