De la distanta secolelor, epoca elisabetana si personajul ei central, faimoasa regina Elisabeta, devin pentru Paul Foster, autorul cunoscutei piese cu acest titlu, un bun pretext de a reflecta asupra adevaratelor si falselor idealuri pe care istoria le pune uneori pe seama unor conducatori, facindu-i idoli. Textul sau, cu o cariera internationala surprinzatoare, nu genereaza, insa, o dezbatere de idei, ci o viziune caricaturala, ironica, cum se exprima un critic englez. Rezulta multe invataminte pentru cititorii si spectatorii contemporani, inclinati si asa sa ia peste picior retorica istoriei, prin prisma sentimentului desertaciunii ce se instaleaza tot mai acut in lumea de azi. Omenirea pare sa nu mai doreasca sa-si asume experientele, fie si exemplare, ale trecutului, decit ca simple jocuri ale vanitatii umane. Asa a ajuns sa se nasca si legenda secolului Renasterii elisabetane pe care Paul Foster o demitizeaza acum, compunind din fragmente de biografie portretul unei femei aprige, inteligente si cutezatoare, slaba insa cind e vorba sa transeze rivalitati feminine.

Daca ideologic piesa nu prezinta o prea mare noutate, pentru teatru ea s-a dovedit un excelent pretext de exersare a teatralitatii prin intermediul acelei lumi pe care Shakespeare insusi ne-a adus-o mai aproape. O lume de masti, colorata si dinamica, care ne-a lasat amintire misterul castelelor cu spatii secrete, gustul puterii si al singelui, pe care Foster o vede ca pe o lume a saltimbancilor plini de verva si umor. Optica nu putea fi evitata, si cele mai bune spectacole pe care le cunoastem dupa acest text, cele ale lui Liviu Ciulei din Germania si de la Bulandra, au folosit sugestia pentru demonstratii convingatoare de reteatralizare a teatrului, in anii ’70.

Recenta montare de la Teatrul „Eugen Ionescu“ din Chisinau cu piesa Elisabeta I, de Paul Foster, in regia lui Petru