În România, sindicatele şi revoluţionarii şi-au pierdut aproape de tot credibilitatea, iar acum chiar şi adevărurile lor par minciuni. Dacă despre revoluţionari lucrurile sunt cât se poate de clare, sindicatele s-au dovedit doar o masă de manevră
a politicienilor. Tot ceea ce au obţinut s-a datorat interesului politic, nu luptei lor sindicale. Prima, dar şi ultima grevă cât de cât adevărată a fost cea a ceferiştilor, din 1995. De atunci muncitorii se lasă prostiţi de liderii lor de sindicat, cumpăraţi, unii mai scump, alţii mai ieftin, de către politicieni.
Ca şi multe alte mişcări sindicale, greva poştaşilor, anunţată ca un cataclism pentru toţi pensionarii şi elevii din România, dar şi ca pe o înfruntare cu piepturile goale a FMI, s-a dezumflat ca un balon. Nici nu au apucat poştaşii să-şi înmoaie picioarele obosite în apă cu sare, că au fost chemaţi să-şi ia în primire tolbele. Au obţinut o primă de Crăciun de nici un sfert de porc şi asta după multe runde de negocieri. În rest, au rămas cu ce au avut, adică salarii de bază de 3,3 milioane de lei plus sporurile. Angajaţii Poştei nu au câştigat nimic, dar sindicaliştii au câştigat putere cu atât mai mult cu cât miza este privatizarea Poştei Române în 2006. Dacă secretarul general al Blocului Naţional Sindical, Matei Brătianu, consideră că privatizarea Poştei nu este o prioritate, liderul BNS, Dumitru Costin, consideră că acesta ar fi un proces de durată . Mişcarea surpriză în această problemă o reprezintă intenţia unor salariaţi de a cumpăra un pachet consistent de acţiuni.
Dumitru Costin vrea să ceară reprezentanţilor FMI, care vin săptămâna viitoare la Bucureşti, să scoată Poşta de pe lista societăţilor monitorizate.
Cora MUNTEAN
Sunt mulţumită de ce am obţinut pentru că atâta s-a putut. Era momentul să luăm o poziţie. Sperăm că domnul prim-ministru îşi va respecta promisiunea şi