Lumea catolica si-a ales pastorul, iar Biserica nu mai e orfana. Acestea sunt, in esenta, primele cuvinte rostite, sub imperiul emotiei si al sperantei, la cateva minute dupa ce s-a facut auzit Lumea catolica si-a ales pastorul, iar Biserica nu mai e orfana. Acestea sunt, in esenta, primele cuvinte rostite, sub imperiul emotiei si al sperantei, la cateva minute dupa ce s-a facut auzit faimosul anunt "Habemus Papam". Numele celui ales, cu o surprinzatoare rapiditate, n-a fost intampinat cu entuziasm debordant. Ba, dimpotriva, a starnit, in egala masura, si consternare, si ingrijorare. Desi a intrat favorit in "cursa" pentru Sfantul Scaun, cardinalul german Joseph Ratzinger e un prelat controversat chiar si in randul catolicilor. Nu intamplator, el s-a ales cu porecla de Rottweilerul lui Dumnezeu, fiind considerat prea conservator si lipsit de flexibilitate in abordarea spinoaselor probleme cu care se confrunta Biserica. Or, aceasta linie dura pe care a cultivat-o ar putea provoca mai degraba o reactie de respingere decat o revigorare a interesului oamenilor pentru religie, intr-o societate din ce in ce mai libera de constrangeri si... principii. O lume insa mai toleranta si care priveste ingaduitoare apropierea intre Biserici. Ioan Paul al II-lea reusise, cu multe eforturi sustinute mai ales de BOR, sa sparga gheata intre cele doua Biserici, ortodoxa si catolica. Nici Ioan Paul al II-lea n-a privit cu ochi buni "deviationismul" doctrinar, s-a impotrivit divorturilor si avorturilor s.a.m.d. Dar Marele Papa, cum e numit cardinalul Wojtyla, n-a adoptat pozitii fundamentalist rigide. El a incercat, cu rabdare si intelepciune, sa obtina castig de cauza, constient ca orice abordare in forta raneste sensibilitati si starneste reactii potrivnice. Or, trecutul, si nu ne referim la pacatele de tinerete ale lui Joseph Ratzinger, ci la conservatorismul religios de care a dat