Patrick Gelin, presedintele BRD - Groupe Société Générale considera ca marja de dobanda din sistemul bancar romanesc nu va mai putea scadea, deoarece nu va mai putea fi acoperit riscul de credit. ''Cred ca trebuie sa se opreasca aceasta scadere a marjelor intre dobanzile pasive si cele active, pentru a putea fi asigurat riscul de credit si de capital al unei banci'', a explicat Patrick Gelin.
Acesta a citat statistici ale Bancii Nationale in care se arata ca, in 2004, marja medie de dobanda pe total sistem bancar a fost de 8,70 puncte de baza, la sfarsitul lunii decembrie ajunsese la 7,40, pentru ca in februarie 2005 sa coboare pana la 5,40 puncte.
Ai dobanda mica, esti acuzat de dumping
Este foarte posibil ca membrii conducerii BRD sa fie deranjati de scaderile reale de dobanda operate de mai multe banci in ultima vreme.
Gelin a mentionat ca a aflat despre practicile de dumping ale altor banci atunci cand companiile mari, la negocierea unor contracte de creditare, formulau pretentii exagerate.
„Am avut cazuri in care unele firme ne spuneau ca vor un comision Y, altfel vor merge la alta banca care le-a garantat comisionul X.
Asa am aflat ca bancile mici care au ambitii mari si vor sa acapareze clienti cu orice pret apeleaza la oferirea unor produse si servicii, la preturi de dumping, neconforme cu realitatea”, a declarat pentru "Ghiseul Bancar" presedintele BRD.
Este si normal ca BRD sa aiba o asemenea pozitie, cand opereaza o dobanda de baza, de exemplu, de 25% pentru creditul de consum, in timp ce unele banci afiseaza deja dobanzi de 15% sau chiar mai mici.
In plus, se pare ca BRD nu a inteles foarte bine recomandarile guvernatorului Mugur Isarescu.
Seful BNR a indicat recent ca dobanzile la credite trebuie sa ajunga in vara undeva intre 10 si 14%.
Clientii vin la BRD cu solicitari "