Radioul si Televiziunea publice se afla, in momentul de fata, sub ancheta parlamentara. Prin legea lor (comuna, dar care stipuleaza tocmai separarea lor in doua institutii distincte, in cele doua „ramuri“ ale serviciului audiovizual public), Societatea Romana de Radiodifuziune (SRR) si Societatea Romana de Televiziune (SRTv) depind de Parlament si raspund in fata acestuia, prin Comisiile de cultura si mass-media ale celor doua Camere. S-a pus, firesc, intrebarea de ce mai era nevoie, acum, de formarea unei comisii (comune) in plus. Pentru ca situatia SRR si SRTv ar fi, s-a spus, una exceptionala, de criza acumulata si devenita exploziva, intolerabila in anul electoral care tocmai s-a scurs. Declarata criza ar cuprinde doua principale capitole: politizarea celor doua institutii mediatice bugetare (adica aservirea lor de catre diferitii ocupanti momentani ai Palatului Victoria) si modul de utilizare a banilor publici, altfel spus, calitatea managementului.

Colateral, insidios, se mai vorbeste, de asemenea, si despre modul de organizare a conducerii de „top“ a celor doua institutii, despre structura si modul de alegere a membrilor celor doua consilii de administratie (care trebuie sa respecte algoritmuri politice) si despre insasi concentrarea bicefala a functiei de presedinte al consiliului de administratie si a celei de director general intr-o aceeasi persoana. In timpul alegerilor din toamna trecuta, Consiliul National al Audiovizualului a promis chiar modificarea legii de organizare a SRR si SRTv.

Pina la noua lege, insa, noua comisie audiaza din zori pina noaptea, de-a valma. Oricine considera ca are ceva relevant de spus poate, daca este angajat al Radioului sau Televiziunii, sa solicite sa fie ascultat. Pina la inceputul lunii mai, comisia va trebui sa-si prezinte raportul (rapoartele), in conditiile in care exista, insa, o mare restant