Teatrul Mic, Bucuresti
O zi din viata lui Nicolae Ceausescu
de Denis Th. Dinulescu
Regia: Alexandru Tocilescu
Scenografia: Puiu Antemir
Costume: Iryna Catatsel
Muzica: Nicu Alifantis
Cu: Florin Calinescu, Coca Bloos, Mihai Dinvale, Oana Albu, Bogdan Talasman…
Numai Tocilescu putea sa aiba hazul si libertatea de a celebra o idee proasta cu atita frenezie: un text parodic despre Ceausescu, O zi din viata... deja pomenitului, la Teatrul Mic. De ce e proasta ideea?
Cred ca numind lucrurile le dai suflu. Cred ca a evoca o oroare intr-un fel reinfiinteaza oroarea. Fie si cu certe intentii de reprobare a ei, chiar si asa, oroarea capata imagine, capata un corp nou si, cu atit mai mult printr-un gest public, ea capata un nou sens, redevenind o realitate si o tema de reflectie. Or, aducerea aminte, reflectia publica perpetueaza spiritul ororii, asa cum drept-credinciosul reactualizeaza permanent faptele mitului exemplar. (Aristotelic, lucrurile stau exact invers, dar subsemnatarul, ca sa se compromita chiar de tot, prefera dialectica „raspublicana“ a lui Platon.)
Cum oroarea comunista n-are nici o sansa de a fi sublimata prin arta, aceasta „recorporare“ publica a ororii produce urmatoarele doua efecte:
1. ne solidarizeaza pe o tema deja solidara, reducindu-ne la conditia umila de public mic-burghez si non-artistic;
2. intretine prilejul citorva desolidarizati (in realitate mai numerosi decit ne sugereaza cuvintul „citiva“, si chiar foarte solidari) care observa ei ca oroarea aceasta nu era asa de oribila, ca „s-au facut si pe atunci lucruri bune“, ca „era mai multa ordine“ si „viata mai sigura“ etc. etc. etc., si astfel ticalosia devine o chestiune foarte, dar foarte relativa, iar risul parodic ne ajuta si mai bine sa luam distanta, sa ne eliberam de raul nostru solidar, constatind cit de re
