1. Cita vreme plutim in continuare in confuzia valorica care domina cinematografia romana, nu e mare lucru de facut. Nu poti sa indrepti lucrurile, cita vreme nu distingi ce e bine de ce e rezonabil si ce e mediocru de ce e penal. Felul in care ne raportam noi la istoria cinematografiei romane si la operele ei e mai degraba patriotic decit lucid.
Iar problemele sint deopotriva de natura creativa si morala: pe de o parte, nivelul proiectelor propuse si realizate este de multe ori penibil, iar pe de alta, felul in care s-au alocat in unele cazuri finantarile publice ar necesita o ancheta a politiei si nu una jurnalistica. Tehnic, ca prim pas, ar fi sa incepem prin a atribui finantarile de filme cu onestitate si nu pe baza de comision sau trafic de influenta.
2. Cei care si-ar dori o reforma a cinematografiei romane sint fie ocupati cu proiectele lor personale, fie n-au acces la mecanismele de decizie prin care sa faca aceasta reforma. Iar cei care ar avea puterea s-o faca n-au nici un interes: o reforma ca asta ar provoca revolta concertata a mediocritatii si multe necazuri celui care ar initia-o. Deocamdata, nu vad sa se manifeste acea persoana vizionara si reformista care sa-si asume necazurile de moment doar ca sa-i fie recunoscut peste 25 sau 5o de ani meritul de a fi reorientat o parte a culturii romane pe un drum onest si viguros creativ.
3. Am scris un document in acest sens care identifica problemele din cinematografia noastra si sistematiza masurile si strategiile de urmat – document care a ajuns direct intr-un cos de gunoi de la Ministerul Culturii.
Am alocat o gramada de timp, energie si neuroni si pentru realizarea unei propuneri de regulament ceva mai logic si mai coerent dupa care sa se desfasoare urmatorul con curs de proiecte la CNC. Desi varianta finala a acelui text a fost agreata de toti cei prezenti intr-o discu
