Starea de spirit care domina de citeva luni PSD este frica. Fiecare se teme de fiecare. De altfel, tot ce s-a intimplat in ultimele luni a fost un lung sir de tradari, iar rezultatul nu putea fi altul decit instalarea fricii si a suspiciunii pina la limita dementei.
Cica in conclavul PSD, numit laic si Delegatia Permanenta, „cardinalii" partidului nu intra decit cu spatele la zid. Indiferent unde urmeaza sa ocupe un loc, mai aproape sau mai departe de cei doi sefi, Iliescu si Nastase, aflati in capul mesei, la intrarea in sala de sedinte, membrii Delegatiei respecta cu sfintenie urmatorul ritual. O data cu primul pas, se masoara din ochi asistenta.
Fugitiv si fara nici un semn care ar putea trada vreun sentiment anume. Poate, cel mult, un zimbet abia schitat, prost calchiat dupa modelul legendar al tatucului. A doua miscare inseamna, de fapt, retragerea, mai mult sau mai putin discreta, spre cel mai apropiat perete, neaparat cu ochii in patru.
Cu spatele astfel asigurat, urmeaza prelingerea, in pas adaugat, spre locul unde asteapta scaunul gol. Ocuparea acestuia presupune un alt moment de tensiune si de maiestrie tactica. Pasul inainte, urmat de asezarea cu fundul in fotoliu, nu trebuie sa dureze mai mult de citeva fractiuni de secunda.
Se presupune, si realitatea de pina acum a confirmat-o, ca, intr-un asemenea rastimp, nici colegul din dreapta, nici cel din stinga nu apuca sa scoata pumnalul din teaca. Din acest moment, totul reintra in normal. Curajul, ipocrizia sau, dupa caz, indiferenta se instaleaza suveran pe chipul tuturor, sedinta putind fi declarata deschisa.
Ce se discuta acolo e, de regula, prea putin important, pentru ca adevaratele decizii se iau in alta parte. Intre patru, sase sau opt ochi, prin birouri de partid sau crisme ascunse privirilor indiscrete ale adversarilor din partid. „Conclavul
