La un moment dat, povesteste un editorialist in New Yorker, un restaurant indian cu o bucatarie excelenta a incercat o autopromovare experimentala cu rezultate dintre cele mai ciudate.
Ideea a intrigat multa lume tocmai prin simplitatea ei: mancarurile servite de restaurant nu aveau pret, iar clientii erau invitati sa plateasca exact cat le convenea; varianta "nici un ban" nu era exclusa.
Primul sentiment al clientilor a fost unul de jena maxima. Chelnerii asteptau cu priviri spasite plata sau returnarea notei fara nici un sfant. Clientii se sfatuiau in soapta, incercau sa scape cumva de acest stres neasteptat al notei de plata.
Rezultatul? Unii plateau, timorati de situatie, mult prea mult... Altii se enervau si isi bateau joc cu sume modice. In orice caz, dupa acea campanie toata lumea, si clientii, si chelnerii, a rasuflat usurata.
Rezultatele campaniei au fost cele prevazute: s-a vorbit mult despre acest experiment si, implicit, despre restaurant. Nu, intrebarea nu e ce s-ar intampla la noi daca un patron excentric ar incerca asa ceva! Lectia e alta: dintr-o miscare publicitara inventiva poti invata infinit despre comportamente sociale...
Mai nou, Romania incepe sa prinda gustul "contactului direct cu masele de consumatori". Comportamentul cumparatorului este intuit, analizat, exploatat cu mijloace deja verificate in Vest. Despre succesul destul de controversat al campaniei Maggi s-a tot vorbit.
A fost luat prin surprindere inclusiv publicul "elitist", care a inteles sa raspunda chiar cu o contra-campanie - veti fi primit, probabil, pe mail inimioara Maggi cu un alt tip de continut...
Dar tot marketing direct se cheama, de exemplu, si turneele "Numai iubirea" prin tara. Isteria provocata nu suporta comparatie cu nici un fenomen din showbizul romanesc de dupa ''89.
Pur si
