Mircea Geoana(Foto: )
Marcat de democratie, primele candidaturi multiple si votul secret, Congresul PSD a luat-o razna inca de la inceput, abatandu-se flagrant de la regulile traditionalelor reuniuni tovarasesti de profil. Primele amabilitati neconforme cu respectul cuvenit sefilor au fost schimbate chiar intre Ion Iliescu si Adrian Nastase.
Astfel, invitat de Iliescu sa ia cuvantul in calitate de „tovaras", Nastase a tinut sa-i sugereze colegului mai varstnic ca timpul sau a cam trecut: „Consider ca epoca unanimitatii a apus, cu sau fara voia noastra, iar acest lucru este unul dintre semnele de maturizare, de evolutie a PSD-ului".
Dupa replicile de deschidere, Adrian Nastase s-a ocupat prioritar de actuala putere, aruncand in carca acesteia toate relele si nereusitele. Culmea, in context Nastase a incercat sa acrediteze ideea exagerarii intentionate, de catre Alianta „D.A.", a costurilor integrarii doar pentru ca romanii sa nu se prinda ca platesc, de fapt, pentru incompetenta si greselile actualei puteri.
Dupa ce ne-a informat cat de bine am trait in perioada 2001-2004 (chiar daca nu ne-am dat seama), fostul presedinte al PSD a prezentat, practic, un raport de activitate pe durata intregului sau mandat.
La randul sau Ion Iliescu a apasat pe importanta laturii „morale" si a tinut sa sublinieze, in context, ca s-a intors la partid doar pentru ca el este capabil sa „coaguleze" PSD-ul deoarece are atat „indreptatirea cat si autoritatea necesare" acestei actiuni.
Coteriile PSD-iste au dat in fiert pe culoare
Concomitent cu rostirea discursurilor mai mult sau mai putin mobilizatoare, in sala dar mai mult in afara ei se derulau negocieri febrile, purtate atat de catre candidati cat si de mandatar