Viata politica romaneasca a reusit din nou sa dea masura lipsei sale de substanta. Timp de o saptamana politicieni si jurnalisti deopotriva s-au irosit pe tema, moarta din start, a remanierii guvernamentale. Partitura a mai fost exersata o data �n luna februarie cu prilejul revoltei procurorilor lezati de plangerea ministrului Monica Macovei. Desi s-a dovedit falsa, poate chiar o intoxicare lansata de cercurile ostile reformei justitiei, tema remanierii a revenit, datorita primului ministru, care a dat de inteles ca guvernul va fi restructurat dupa semnarea tratatului de aderare la UE la data de 25 aprilie. A fost suficient sa se aprinda spiritele vigilente ale presei. Dupa cateva zile de speculatii sterile si nefondate in presa, dublate de ezitari si taceri ale guvernului, premierul Tariceanu a infirmat informatiile privind o restructurare guvernamentala si si-a cerut scuze pentru ca a sugerat-o.
Toata agitatia in jurul restructurarii s-a dovedit in cele din urma o furtuna intr-un pahar cu apa. Si totusi, ne amintim ca in campania electorala Traian Basescu promisese ca nu vom avea mai mult de 14-16 ministere, adica un guvern mai suplu, mai eficient si mai ieftin. De ce s-a renuntat, asadar, la acest obiectiv laudabil?
Este posibil ca guvernantii sa-si fi dat seama abia acum cat de multe au de facut pentru a evita aplicarea clauzei de salvgardare. Sunt peste o mie de masuri care trebuie puse in aplicare pana la sfarsitul anului, ceea ce va mobiliza toate energiile si competentele guvernului. Pe de alta parte, poate ca premierul a vrut sa curme speculatiile care pot accentua tensiunile din coalitia guvernamentala. Si apoi, cu adevarat ar fi o dovada de neseriozitate sa schimbi un guvern dupa numai trei luni de functionare.
Mai exista insa o explicatie care devine plauzibila daca analizam declaratiile de politica interna ale presedintelui Bases
