Domnul Agopian Manea din Calarasi ar trebui sa primeasca un mare premiu pentru excelenta sa capacitate de a intui cursul evenimentelor politice. Inca din luna februarie, mi-a trimis, aproape saptaminal, un e-mail prin care, punind cap la cap o serie de declaratii ale liderilor PSD, isi exprima convingerea ca, la congresul din luna aprilie al acestui partid, se va produce o mare schimbare la virf.
„Nu-i mai dau lui Ion Iliescu nici o sansa in fruntea PSD. Grupul de la Cluj condus de Ioan Rus pregateste, cu certitudine, o lovitura puternica si, mai mult ca sigur, are sanse de reusita.
Declaratiile lui Dincu si ale lui Rus, atit de dure la adresa lui Iliescu, ascund intelegeri, puternice intre oamenii din linia a doua a partidului. Daca n-ar fi existat asemenea intelegeri, cei doi n-ar fi iesit la bataie", scria, inca de acum citeva saptamini, domnul Manea.
Desi, la un moment dat, cele scrise de cititorul nostru pareau a avea sens, in timp, pe parcursul derularii evenimentelor, am ajuns sa ma indoiesc ca lucrurile chiar ar putea sta asa. Si n-am fost singurul.
Numerosi colegi de breasla cu care m-am intilnit pe culoarele Salii Palatului, in chiar ziua desfasurarii congresului, isi exprimau serioase rezerve in legatura cu un eventual esec al lui Ion Iliescu in alegerile pentru ocuparea functiei supreme in PSD. Domnul Agopian a tinut-o insa una si buna.
Cu 24 de ore inainte de inceperea lucrarilor congresului, am primit citeva rinduri cu un scenariu care, la vremea respectiva, mi s-a parut nebunesc (iertare!), dar care, acum, ma pune serios pe ginduri. „Nastase si Rus au batut palma pentru debarcarea lui Iliescu. Singura problema e ca Nastase n-a putut si nici nu poate sa iasa la atac impotriva celui care i-a deschis usa in politica.
Si atunci, a recurs la varianta Rus-Geoana. O sa vedeti ce se va inti