"Comandoul Gainuselor" sexy al PETA (People for the Ethical Treatment of Animals), condus de Lisa Franzetta din California, va sosi pe 26 aprilie la Bucuresti, intr-o actiune de protest fata de lanturile de fast-food-uri KFC.
Lisa Franzetta, coordonator principal de campanie la PETA, va protesta in fata unui fast-food KFC din Bucuresti, purtand un costum de dansatoare de revista cu parura din pene false.
Alaturi de o alta activista a PETA din Romania, ea va afisa pancarte cu lozinca “KFC tortureaza gainile”.
Actiunea face parte din campania internationala PETA contra firmei KFC, deoarece aceasta "refuza sa puna capat groaznicelor abuzuri contra gainilor crescute si omorate pentru meniurile sale", se precizeaza in comunicat.
PETA are urmatoarele cerinte de la KFC: "Sa puna in aplicare o metoda mai umana de omorare, sa nu mai alimenteze pasarile cu hormoni mutilanti de crestere, sa puna stinghii si sa faca alte imbunatatiri la cotetele de pasari si sa amelioreze metodele de adunare a pasarilor pentru a diminua ranirile".
Potrivit comunicatului, la presiunile PETA, alte lanturi de fast-food-uri, precum McDonald’s, Burger King si Wendy’s, au inceput "sa-si oblige furnizorii sa-si imbunatateasca normele referitoare la bunastarea animalelor".
"Dupa parerea mea, KFC simbolizeaza cruzimea. McDonald’s, Burger King si Wendy’s au raspuns presiunii consumatorilor, iar KFC ar face bine sa le urmeze exemplul”, spune Franzetta.
Turneul “Comandoul Gainuselor” in aceasta parte a lumii va face opriri si la Varsovia si Istanbul.
In vara anului trecut, Lisa Franzetta a condus la Pamplona, Spania, un contingent de sute de activisti din lumea intreaga intr-o manifestare PETA “Fugind in pielea goala” - un protest anual fata de celebrele curse cu tauri de pe strazile orasului.
Ea a mai aparut vopsita cu pete de leopard sau purtand numai