Ultimele imagini cu jurnalistii romani rapiti in Irak par desprinse dintr-un film de groaza. Daca dupa prima caseta difuzata a avut loc o intreaga dezbatere nationala despre rujul colegei noastre Marie-Jeanne, imaginile de acum, vazute la Al-Jazeera, au reprezentat pentru opinia publica un adevarat soc. Asta si pentru ca saptamani de-a randul am avut parte de atatea scenarii, incat realitatea aproape ca n-a mai contat, pierzandu-se in cele din urma cu totul.

Si ultimele informatii oficiale dinaintea acestor imagini soc erau optimiste, dand de inteles ca eliberarea jurnalistilor romani este aproape. Chipurile distruse ale celor trei vazute de o tara intreaga au pus capat violent celor aproape patru saptamani de balbaieli, scenarii si dezinformari. Asta nu inseamna ca am primit raspunsurile la atatea si atatea intrebari legate de acest caz devenit dramatic. Cred ca nu e momentul ca acum sa asistam la reglari de conturi politice pe marginea acestui caz! Cu atat mai mult cu cat solicitarea rapitorilor, retragerea trupelor romane din Irak, pune autoritatile intr-o pozitie extrem de dificila. In cazul in care negocierile cu rapitorii vor esua, Romania va trebui sa hotarasca daca va indeplini conditia pusa de acestia, si anume retragerea trupelor romane din Irak. Este vorba despre un caz extrem, cu atat mai mult cu cat toata aceasta operatiune se desfasoara sub presiunea timpului. Tot ceea ce s-a intamplat in aceasta criza a ostaticilor ne-a aratat ca Romania mai are cale lunga pana la adevarata democratie. Ca-n fiecare moment de criza de care am avut parte din decembrie ’89 incoace, au iesit la suprafata toate slabiciunile noastre, mai vechi sau mai noi! Suntem departe de ceea ce credem ca suntem si o criza de genul asta ne arata cat de goi suntem si mai ales ca picioarele inca ne sunt de lut. Institutiile statului sunt, paradoxal, dupa cincisprezece