„Si sa ucizi pe oricine Allah iti interzice, cu exceptia unei cauze intemeiate" este fraza-cheie din Coran care explica, pragmatic, ceea ce se intampla acum in Irak. Nu poate insa, sub nici o forma, sa ne micsoreze nodul din stomac si nici sa ne usureze gandurile. Nu poate nici sa ofere solutia pe care o cauta cu disperare autoritatile romane.
Nu mai conteaza nimic din ce s-a intamplat saptamana trecuta. Nimic in afara de acea blestemata inregistrare video despre care autoritatile spun ca e doar o noua dovada ca ziaristii romani sunt in viata.
O inregistrare blestemata care face ca toate speculatiile din ultimele saptamani sa devina doar niste replici cinice.
Care ar fi fost insa cursul scenariilor daca autoritatile, in loc sa anunte pline de ingamfare ca negocierile sunt pe calea cea buna si ca sunt in legatura cu rapitorii, ar fi avertizat ca ziaristii au ajuns in mana unei organizatii care s-a legitimat deja ca fiind una terorista?
Din punct de vedere uman, nu se pune problema ca vreun om cu mintea intreaga sa-si doreasca altceva decat ca ostaticii sa se intoarca repede si nevatamati acasa.
Din punct de vedere pragmatic, insa, situatia este mult mai complicata. Si nici unul dintre cei direct implicati nu poate privi problema in acest mod.
Un om fara suflet ar spune ca ziaristii si-au asumat, absolut constient, un risc enorm atunci cand au plecat in Irak. Si ca nu e corect ca un popor intreg sa plateasca pentru un risc pe care si l-au asumat singuri.
Pe de alta parte, ideea ca autoritatile sa cedeze unui santaj politic este una extrem de periculoasa. Pe langa ca ar fi primul astfel de caz de la inceputul razboiului din Irak, ar ceea un precedent inadmisibil. Care ar da semnalul ca rapirea unor cetateni romani poate face un stat sa cedeze orice i s-ar cere.
Undeva intre cele
