In Covasna, la Valea Mare, in preajma Sfintelor Pasti.

I-am intalnit numele in scrisorile cititorilor nostri si l-am indragit din prima clipa, inainte de a-l vedea. In vorbe putine, dar tocmite cu mult suflet, zeci de credinciosi din partile Brasovului si Covasnei ne vorbeau despre harul deosebit al parintelui Nicolae Floroiu - un minunat preot de tara, retras, puternic si faptuitor. Cuvintele simple si pornite din inima nu puteau sa ne insele. Era limpede ca oamenii isi iubeau parohul; ca, la randul lui, parintele Nicolae era un om deosebit - preot exemplar si darz, adevarat duhovnic al taranilor, asa cum, din pacate, rar se intampla astazi sa fie. Scrisorile pline de emotie si fara umbra de ascunzis ne-au convins. Am dorit sa-l cunoastem pe acest duhovnic al oamenilor simpli si am pornit la drum, traversand vama muntoasa a Siriului, pana dincolo de Intorsura Buzaului, la Valea Mare, acolo unde incepe tinutul secuiesc. Venise timpul ca, printre pustnici si monahi vestiti, printre teologi si stareti daruiti cu stiinta inalta a cartii, sa-si faca loc in paginile revistei noastre profilul discret, aproape nestiut, al unui preot de tara.

Calugar, vreme de 14 ani

In Saptamana Patimilor, curtea bisericii din Valea Mare forfoteste de lume. In zilele din urma ale Postului, nimeni nu mai lucreaza ogorul. Toti se grijesc de curatenia casei si a sufletului. Veniti de departe, din Moldova si din Ardeal, sau mai de-aproape, din Buzau sau Covasna, oamenii fac rand la spovedanie si isi asteapta duhovnicul, despre care se spune ca are, ca nimeni altul, puterea rugaciunii si a indreptarii din orice necaz. Surazator, inalt, bogat in umeri ca un haiduc, parintele Floroiu apare in pridvor, mangaind cu un gest usor, ritualic, capetele credinciosilor ce asteapta rabdatori si dupa datina binecuvantarea. Pe multi ii cunoaste, le spune pe nume, le adreseaza