Trenul a luat-o razna prin cartier, lovind un bloc de noua etaje Cel mai grav accident feroviar din ultimii 42 de ani din Japonia a socat intreaga tara ieri dimineata, cand un tren cu 580 de pasageri a deraiat intr-o zona urbana, langa Amagasaki, la circa 400 de kilometri vest de Tokyo. Cinci din cele sapte vagoane ale trenului au parasit sinele intr-o curba, izbind un bloc de locuinte cu noua etaje, aflat la numai cativa metri de calea ferata, dupa ce au "maturat" un autovehicul. Cateva ore dupa accident, autoritatile anuntau un bilant dramatic, de cel putin 50 de morti si circa 340 de raniti, care au necesitat ingrijiri medicale, fiind transportati la spital. Sute de membri ai echipelor de salvare si politisti au intervenit pentru a degaja zona. Supravietuitorii relatau, in stare de soc, momentul accidentului, clipele de groaza in care cei aflati in tren au fost aruncati de izbitura unii peste altii si transformati in mormane de oameni sangerand. Din cauza zapacelii, salvarile au intarziat, iar ranitii au fost transportati initial cu targi improvizate din scaune. Cauzele accidentului vor fi stabilite in urma unei anchete, dar, aparent, dezastrul a fost provocat de viteza excesiva a trenului la intrarea in curba, unde limita de viteza este de 70 de kilometri pe ora. Mecanicul locomotivei, in varsta de 23 de ani si cu numai 11 luni de experienta, tocmai ratase oprirea in statia precedenta, fiind nevoit sa dea inapoi cativa metri pentru a permite urcarea si coborarea pasagerilor, pierzand astfel circa un minut si 30 de secunde din orar, timp pe care a incercat probabil sa-l recupereze in mers, pentru a evita intarzierea trenului. In iunie anul trecut, mecanicul a comis o eroare similara, pentru care a primit un avertisment. Cel mai grav accident de tren petrecut in Japonia este cel din noiembrie 1963. Atunci si-au pierdut viata in apropiere de Tokyo 161 de oameni. Un