de CRISTINA ANDREEA CATANA OUL CU MARGELE Dimineata ploioasa de aprilie. Vantul puternic umfla hainele trecatorilor, le ciufulea parul. Gara din Radauti, dupa douazeci si ceva de ore de nesomn. Nu departe de zgomotul sinelor de tren se afla un atelier. Curtea paraginita, cladirea marcata de trecerea timpului, clanta care statea sa cada, m-au dezamagit un pic. Numai ca, aveam sa aflu mai tarziu, de data aceasta zicala "omul sfinteste locul" era cat se poate de potrivita.
Doamna Rodica Berechea ma astepta imbracata in costum popular. Insa a fost scumpa la vorba. Mai degraba mi-ar fi incondeiat un cos cu oua decat sa vorbeasca despre ceea ce face. Tacerea ei nu este sinonima cu teama de a deslusi secrete, ci mai curand cu modestia. Are o figura atat de blajina, incat la inceput m-am simtit inhibata. Ma dusesem hotarata sa pun zeci de intrebari, sa aflu tehnici spectaculoase. Dar arta de a incondeia oua inseamna mai mult de atat. Este talent, este munca, este pasiune. Iar oboseala drumului mi-a trecut, o data cu descoperirea unei lumi noi. Lumea mesterilor populari.
CONTINUITATE. A invatat sa incondeieze oua cand era o copila de 12 ani, la vremea la care alte fete cochetau cu machiajul. Ea a ales sa "aranjeze" oua. Cea care i-a ghidat mainile pe acest drum a fost Aspaziea Croitoru, sora ei. "Cu timpul, aceasta activitate a devenit pentru mine mai mult decat o pasiune. As putea spune ca e chiar un "drog"", imi marturiseste o taina doamna Berechea.
Pe masuta de lucru apar insirate pungute cu margele de diferite culori, oua ceruite si o ustensila pe care eu la inceput am asemanat-o cu o iglita. S-a asezat ca din reflex pe scaun si a inceput demonstratia. Parea ca nu ma mai aude. Fixarea margelelor, gandul la modelul final o dusesera parca in alta lume. Simteam ca nu se gandeste decat la cum va arata oul la finalul acestei munci migaloase. Si eu
