Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Talibanii au revendicat atacul impotriva militarilor romani

Publicat in Curierul, marți 26 aprilie 2005 ·

Atacul de duminica din Afganistan indreptat impotriva romanilor a fost revendicat de talibani. Surse autorizate spun insa ca dispozitivul exploziv dirijat prin telecomanda a fost special pregatit pentru militari. Generalul Eugen Badalan, seful Statului Major General, a ordonat sistarea temporara a executarii misiunilor de patrulare de catre romani in Afganistan. Decizia vine in urma tragicului incident, soldat cu moartea unei persoane si ranirea altor doua.

Militarii continua insa sa indeplineasca celelalte misiuni stabilite prin mandat, iar comisia aflata la fata locului cerceteaza imprejurarile producerii accidentului. "Seful Statului Major General a ordonat comisiei ca, impreuna cu partenerul american si cu specialisti din Comandamentul 2 Operational Intrunit si din Statul Major al Fortelor Terestre, sa stabileasca masuri de optimizare a tacticilor si procedurilor de executare a misiunilor de patrulare", se precizeaza intr-un comunicat MApN. Prin ordin al ministrului Apararii Nationale, Teodor Atanasiu, sergentul Narcis Sonei a fost avansat, post mortem, la gradul de sublocotenent si propus pentru a fi decorat de catre seful statului. Sergentul Gabriel Hanganu, din Batalionul 300 Infanterie, care a fost ranit in accident, a fost transportat la un spital militar american din Germania, fiind in prezent stabilizat din punct de vedere medical. Si acesta, alaturi de sergentul Adrian Dogaru, a fost, de asemenea, propus pentru decorare, iar ceilalti membri ai echipajului transportorului amfibiu blindat au fost citati prin ordin de zi al Statului Major General. Tragedia de duminica s-a declansat dupa ce un transportor blindat a trecut peste un dispozitiv exploziv comandat care fusese plasat pe un drum din districtul Panjawyi. Surse autorizate sustin ca talibanii sunt cei care au revendicat atacul si au precizat ca operatiunea mortala fusese pregatita special pentru

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Directoarea unei sucursale bancare din Bucureşti, acuzată că a furat 300.000 de euro din conturile clienților

HotNews acum 46 minute
Directoarea unei sucursale bancare este cercetată de polițiștii bucureșteni, fiind acuzată că a accesat fără drept sistemul informatic al societăţii şi a efectuat mai multe operaţiuni bancare din conturile clienţilor. Prejudiciul total cauzat este e

UPDATE - Percheziţii ale procurorilor DNA la Clubul Sportiv Rapid / Ar fi vizat fostul director general în legătură cu atribuirea unor contracte / Ministerul Transporturilor: Bogdan Vasiliu nu mai este preşedinte la Clubul Rapid din luna august 2024

News.ro acum o ora
Procurorii DNA fac, joi, cinci percheziţii în judeţele Ilfov şi Giurgiu – una dintre deschideri fiind la sediul Clubului Sportiv Rapid – într-un dosar care vizează presupuse fapte de corupţie. Ar fi vizat fostul director general în legătură cu atrib

Crimă în parcarea unui mall din Constanța. Un bărbat a fost înjunghiat în picior de doi livratori de mâncare

Libertatea acum 20 minute
Un bărbat a murit după ce a fost înjunghiat în parcarea subterană a unui centru comercial din Constanța, situat pe bulevardul Aurel Vlaicu. Agresorii sunt în custodia Poliției, potrivit IPJ Constanța.

Noi schimbări pentru şoferi. Ar putea scăpa de amenzi, dacă în timpul unui control nu au la ei permisul auto

Botosani News acum o ora
Se pregătesc noi schimbări pentru șoferi! Ar putea scăpa de amendă dacă în timpul unui control nu au la ei permisul de conducere. Inițiativa face parte dintr-un proiect care se află deja pe masa senatorilor. Vorbim despre o verificare ce se va face

Crimă înfiorătoare în Germania. Un român este acuzat că și-a ucis iubita și a zidit-o în pereții apartamentului

Ziare.com acum 2 ore
Un român în vârstă de 47 de ani, stabilit în Germania, a fost arestat, după ce a fost acuzat că și-a omorât iubita și i-ar fi zidit corpul în pereții apartamentului. Descoperirea înfiorătoare a fost făcută în Stuttgart, Germania, potrivit Bild. Se p

Romsilva va pune la dispoziţia populaţiei circa două milioane de metri cubi de lemn pentru foc până la finalul anului / Preţul mediu de vânzare până acum a fost de 282 lei/metru cub

News.ro acum 2 ore
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva anunţă, joi, că va pune, în total, la dispoziţia populaţiei, până la finalul acestui an, un volum de circa două milioane de metri cubi de lemn pentru foc. ”În primele nouă luni ale anului, unităţile din cadrul

Agent de penitenciar din Maramureș, prins în flagrant când ridica un colet cu peste 2,3 kilograme de canabis

Libertatea acum 20 minute
Agentul de penitenciar, în vârstă de 33 de ani, a fost prins în flagrant, joi, 24 octombrie, în timp ce ridica din Baia Mare un colet primit din Spania. În pachet, ascunse printre alte bunuri, polițiștii au găsit peste 2,3 kilograme canabis, destina

Poliția din Republica Moldova a confiscat plicuri pline cu bani, recompensă pentru voturile cumpărate la prezidențiale și referendum VIDEO

Ziare.com acum o ora
Poliția din Republica Moldova a făcut o captură importantă după primul tur al alegerilor prezidențiale și referendumul privind aderarea la UE. Autoritățile au confiscat plicuri cu bani și liste cu votanții care urmau să fie plătiți pentru votul din

Percheziţii în Suceava într-un caz de evaziune fiscală la o şcoală de şoferi

Crai Nou acum o ora
> Prejudiciul estimat la peste 327.000 de lei Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava informează că lucrători de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coo

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Cum arată lupta pentru alegerile prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele locuri

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Un sondaj realizat de INSCOP Research la în perioada 11-18 octombrie arată că în clasamentul intenției de vot pentru turul I al alegerilor prezidențiale conduce Marcel Ciolacu, urmat de George Simion și Mircea Geoană. În turul al doilea, Marcel Ciol

Vremea

București
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/19°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

14°
joi

7°/15°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/18°
dum.

7°/18°
Constanta
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

11°/15°
sâm.

12°/15°
dum.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

8°/17°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/18°
Timisoara
acum

18°
joi

10°/18°
vin.

9°/19°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/22°