Scriam, toamna trecuta, ca nu as vota niciodata cu Mircea Geoana, din cauza obedientei pe care i-o arata, pe atunci, lui Ion Iliescu. Ma bucur ca astazi pot sa-mi retrag aceste cuvinte. Prefer sa fiu socotit un comentator inconsecvent, decit sa-mi refuz placerea de a-i multumi dlui Geoana pentru serviciul pe care l-a facut vietii publice romanesti.
Tin minte frustrarea imensa pe care am trait-o in decembrie 1989, la aflarea stirii ca Nicolae Ceausescu a fost executat. Tot ceea ce imi doream, atunci, cu ardoare si naivitate, era ca fostul dictator sa asiste la spectacolul propriei lui decaderi.
Sa cunoasca umilinta suprema de a trai intr-o tara care nu se mai tira la picioarele sale. Daca Mircea Geoana nu ar fi cistigat alegerile in PSD, amintirea lui Ion Iliescu ne-ar fi chinuit poate chiar mai mult decit fantoma lui Ceausescu.
Ar fi murit in scaunul lui de „presedinte", incremenit ca un faraon intr-o piramida, fara sa fi cunoscut o alta Romanie decit cea pe care a supervizat-o o viata intreaga din postura de secretar de partid.
Ma bucura victoria dlui Geoana si pentru ca a fost obtinuta in conditii de transparenta, intr-un partid in care, altadata (vezi cazurile lui Foris, Patrascanu sau Ceausescu), se ucidea pentru putere.
Tinind cont de aceasta traditie, puteam suspecta tot felul de scenarii tenebroase, daca nu am fi vazut cu totii, live, la televizor, un Iliescu gituit de furie sau un Nastase transpirat de invidie pentru ca nu a indraznit sa joace rolul lui Geoana.
In timp ce acesta din urma, ca intr-o campanie electorala de tip american, cutreiera Sala Palatului, tinea discursuri, negocia aliante, cucerindu-si functia in mod democratic, la vedere. Pentru partidele aflate la putere, de care ma simt apropiat, alegerea dlui Geoana nu aduce, de fapt, nici o bucurie.
Daca Iliescu ramine
