2 miliarde euro, ajutoarele de stat permise in 2005 Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana nu va insemna, totusi, disparitia ajutoarelor de stat. S-au schimbat doar regulile jocului. Ele nu se vor mai da pentru a se tine in viata o mare intreprindere falimentara, ci pentru a stimula competitivitatea. Asa cum se arata in raportul anual asupra Romaniei, ajutoarele de stat vor trebui directionate catre Cercetare, IMM-uri, protectia mediului si acei agenti economici care au nevoie de stimulente pentru a deveni real competitivi pe piata europeana. Chiar in acest an, 2005, cuvantul-cheie la acordarea ajutoarelor de stat il vor constitui competitivitatea, deschiderea pietei romanesti si scoaterea ei de sub controlul statului. "Trebuie sa fim constienti ca ajutoarele de stat vor intra pe fagasul corectitudinii. Consiliul Concurentei, din doua in doua luni, transmite rapoarte catre Bruxelles, prin care dovedeste aceasta corectitudine. Ajutoarele de stat din Romania nu vor mai lua calea hazardului moral, ci pe cea a competitivitatii. UE va monitoriza acest fenomen, astfel incat el sa se acorde dupa regulile fixe, similare cu cele europene. De aceea, pot sa declar ca, in sfarsit, a venit momentul acordarii corecte a ajutoarelor de stat", ne-a declarat Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania. Dincolo de acest entuziasm, trebuie sa recunoastem ca vor exista o multitudine de agenti economici, o droaie de salariati care nu vor supravietui fara ajutoare de stat. De aceea, se ridica intrebarea: Cu acestia ce se va intampla? Petre Ianc, directorul de politici industriale din Ministerul Economiei, sustine ca acestea, intr-adevar, vor disparea daca nu se restructureaza. "Unii agenti economici nu au curajul de a se restructura, asteapta, in continuare, aceste ajutoare de stat. Unii vor avea dreptul sa le primeasca, altii nu", conchide Petre Ianc.