Plecînd de la cărţi" descifrăm uneori ecuaţii cu mai multe necunoscute şi de aparenţe inextricabile: cărţile de literatură pot oferi răspunsuri pe care ştiinţele întîrzie să le aducă.

între România şi Ungaria există, de secole, o relaţie ambiguă, clădită pe mefienţă reciprocă, animozitate şi reacţii resentimentare. Dacă, pe parcursul unui lung Ev Mediu, maghiarii i-au privit pe românii din Ardeal drept nişte fiinţe inferioare, dar exasperant de numeroase şi, prin aceasta, periculoase, de un secol şi ceva, în optica maghiară comună, românii sînt văzuţi drept un popor norocos, pe care circumstanţele istorice l-au avantajat pe nedrept - în defavoarea maghiarilor, fireşte. Armonioasa, bogata şi inconturnabila ţară a Transilvaniei va rămîne un veşnic măr al discordiei: românii nu vor renunţa niciodată la teritoriul ce reprezintă leagănul naţionalităţii lor şi unde sînt larg majoritari, iar ungurii nu vor uita niciodată legendara provincie pe care au stăpînit-o timp de aproape o mie de ani şi pe care o vor considera mereu drept "smulsă" din corpul patriei. în irezolvabila ecuaţie, fiecare parte rămîne ferm convinsă că deţine, ea şi numai ea, adevărul.

Mai grav este faptul că această seculară stare de lucruri şi de spirit a dus la o cvasi-ignorare reciprocă în domeniul cultural. Paradox dureros: există milioane de maghiari care vorbesc perfect limba română, ca şi milioane de români care cunosc limba maghiară; după cum există, în Transilvania, sute de mii de cupluri mixte, de familii româno-maghiare, ai căror copii se revendică din două limbi şi din două culturi. în ciuda acestui fertil teren multicultural, necunoaşterea reciprocă a literaturilor continuă să persiste, tenace şi stupidă. Maghiarii din România ştiu despre cultura română doar ceea ce au fost obligaţi să afle în şcoală; românii care vorbesc maghiara nu ştiu despre literatura mag