Ion Iliescu a pierdut cursa pentru presedintia Partidului Social Democrat, la Congresul organizat pe 21 aprilie 2005, de fapt in zorii zilei de 22 aprilie, cind s-au anuntat rezultatele finale. Pe 21 aprilie 2005, la 10 dimineata, Ion Iliescu era potential reales. Peste 18 ore, pierdea fara drept de apel, adunind ceva mai mult de jumatate din voturile lui Mircea Geoana, cel pe care in urma cu o luna il facuse „prostanac“. Ce s-a intimplat de fapt? S-a intimplat ca social-democratii români invata, vrind-nevrind, democratia. Procesul de modernizare a partidului a inceput de fapt in vara anului trecut, dar de sus in jos. Ingrijorati de rezultatele din sondajele de opinie, Delegatia Permanenta a PSD a incercat in martie-aprilie, sa scoata din listele de candidati la alegerile locale tot felul de oameni care nu aveau in mod cert sanse sa cistige din nou electoratul. Baroni ca Mischie de la Gorj, Lungu de la Braila, Savu de la Slobozia, Cucu de la Tirgoviste, Vanghelie de la Bucuresti au fost inlaturati de pe listele PSD pentru alegerile locale dupa mult chin. Chinul provenea din faptul ca, pe de o parte, nu existau prevederile statutare conform carora sa poti sa scoti un baron inca necondamnat penal, iar pe de alta parte din cauza enormelor increngaturi de interese si relatii din interiorul partidului care generau forte pro si contra persoanelor respective. Dupa aparentul dezastru de la alegerile locale (de fapt social-democratii au avut cele mai bune rezultate din istoria postrevolutionara a României) o mica echipa din jurul lui Adrian Nastase a desenat un proiect de reformare si democratizare a partidului, dar pornind de sus in jos. Proiectul era atit de radical incit Ion Iliescu si greii istorici ai partidului i-au cerut demisia din functia de prim-ministru si din cea de presedinte al partidului de guvernamint. Nu comentez cum poate fi calificat un presedinte de tara,