Marin Ioniţă, Nu trageţi în dinozauri,
vol. I, "Pricaciu", Piteşti, Ed. Paralela 45, 2004. 292 pag.
Marin Ioniţă, care a evocat nu demult, cu o francheţe cuceritoare, anii petrecuţi la Şcoala de Literatură (în volumul Fabrica de scriitori), revine asupra epocii staliniste, pentru a povesti, dintr-o perspectivă mai largă, cum putea ajunge un om de bunăcredinţă, pe neobservate, în slujba regimului comunist.
Cu sufletul lui bun şi generos, cu talentul lui literar, de care a făcut risipă toată viaţa, fără să-l epuizeze, scriitorul din Piteşti se aşează acum în faţa unei presupuse mitraliere (morale) pentru a-i salva de la oprobriul public pe foştii nomenclaturişti, strigând "Nu trageţi în dinozauri!". Situaţia este falsă şi ridicol-înduioşătoare. Nimic nu-i ameninţă (din nefericire) pe dinozauri. Iar dacă totuşi s-ar trage (la figurat vorbind) în ei, oricum n-ar păţi nimic pentru că îşi poartă nesimţirea ca pe o vestă antiglonţ.
Pe de altă parte, Marin Ioniţă n-are nimic de dinozaur. Amintirile lui din copilărie sunt de o ingenuitate care câştigă repede simpatia cititorului.
Matei Vişniec, Mansardă la Paris cu vedere spre moarte, teatru, cu un Cuvânt înainte
al autorului şi o Postfaţă de Mirela Nedelcu-Patureau, Piteşti, Ed. Paralela 45, 2005.
286 pag.
Volumul cuprinde piesele Mansardă la Paris cu vedere spre moarte, Richard al III-lea nu se mai face sau Scene din viaţa lui Meyerhold, Hotel Europa complet şi Paparazzi sau Cronica unui răsărit de soare avortat. Textele lui Vişniec din această nouă etapă a biografiei lui (de dramaturg jucat în zeci de ţări) au un aer de clasicitate care nu intimidează (aşa cum intimidează monumentele), ci dau un sentiment de comunicare prietenoasă, specific literaturii bune din toate timpurile. Situaţiile absurde, dar
