Sfidînd dispreţul făţiş pe care celebrul său tată, Alexandru Paleologu, îl are faţă de comentatorii politici de la noi ("nişte ignoranţi absoluţi care îşi dau cu părerea în toate"), Toader Paleologu şi-a strîns într-un volum o parte dintre editorialele publicate în cotidianul "Ziua", în anul 2004. Aceste texte reprezintă, practic, debutul tînărului universitar în jurnalismul politic. Chiar dacă experienţa publicistică a autorului nu este foarte întinsă, lectura volumului De la Karl Marx la stenograme permite creionarea destul de sigură a unui portret al editorialistului Toader Paleologu.
Din capul locului se poate vorbi de doi comentatori politici, posesori ai aceleiaşi semnături: Toader Paleologu. Unul sobru, analitic, de tip occidental, care reflectează cu înţelegere şi competenţă asupra rolului jucat de Ronald Reagan în politica deceniului încheiat cu prăbuşirea sistemului comunist european şi care demontează cu mare fineţe şi verifică pe toate feţele componentele sistemului politic francez. Celălalt, mult mai pişicher, mereu pus pe glume, cu alura unui profesor gen Marius Chicoş Rostogan, care se plimbă superior prin clasă, cu o carte de Caragiale sub braţ şi o joardă în mînă, în încercarea puţin ridicolă de a face ordine printre prea gălăgioşii şi mereu neatenţii la ore politicieni români. Primul Toader Paleologu are stilul, informaţia şi echidistanţa specifice unui jurnalist occidental. Este o adevărată plăcere să îl citeşti. Al doilea, bate vizibil spre pamflet şi spre expunerea partizană a propriilor simpatii şi antipatii politice, într-o abordare oarecum surprinzătoare (pornind de la o situaţie politică reală, cel mai adesea îşi orientează raţionamentul spre câte o scenă din teatrul lui Caragiale, mult mai rar spre posibilele efecte ale acesteia în societate), dar pe care, probabil, o găseşte mai bine adaptată la viaţa politică românească.
