Suzana Filip şi Coniţa Lena sunt două poete care au puţine în comun. Aflate în zone poetice foarte diferite, ambele scriitoare debutează - prima remarcabil, cea de-a doua onorabil - împotriva trendului, la vârste mature. Fiecare a dat câte un volum de poezie atent lucrată, care are nevoie de un cititor răbdător şi, mai ales, educat. Grafic vorbind, ambele plachete sunt neatrăgătoare, ca să nu spun de-a dreptul urâte. Asemănările însă se opresc aici.

Despre Suzana Filip aflăm că este lector la Literele craiovene unde predă literatura comparată şi teoria literaturii. Formaţia filologică serioasă a autoarei se vede prea bine în poezia pe care o scrie. De la Platon şi până la Baudrillard, ca să ne oprim doar asupra teoreticienilor, versurile Suzanei Filip respiră aerul elevat al intelectualului care trăieşte şi conştientizează problemele timpului său. Chiar dacă trecută prin filtrul culturii, poezia Suzanei Filip este ancorată în existenţă şi eul producător are o identitate socială deductibilă: femeia celibatară de 30 de ani, sigură intelectual dar nesigură identitar, alienată de simulacrele societăţii, suportă cu greu convenţiile sociale. Televiziunea, profesia şi cultura, starea civilă, religia, genul, fiecare dintre acestea alterează percepţia unui eu şi aşa fragil şi dezorientat ("masa informă de Ťproblemeť care sunt eu").

Inadaptarea şi criza existenţială sunt, astfel, evidente la trei nivele: ca stil de viaţă, televiziunea oferă simulacre ale realităţii chiar mai presus de imaginaţie, în timp ce societatea subjugă economic ("ne risipim/ între programe zapăm corporaţiile îşi dispută/ puterea noastră de cumpărare", "televizorul s-a golit şi acum trăim în el"), celibatul femeii îi este indus de către prejudecăţile comunităţii ca o slăbire a identităţii de gen ("trădătoarea speciei/ sucombată pe altarul stării civile"), în fine, cultura n