Învierea lui Iisus Hristos este cel mai controversat eveniment petrecut în istorie. De aproape 2000 de ani, omenirea este împărţită între cei care cred că Iisus a învins moartea şi cei convinşi că totul este un mit fără substanţă. Fără îndoială că învierea reprezintă un scandal pentru limitele raţiunii umane, şi nimeni nu poate ajunge să creadă în realitatea acesteia fără ajutorul harului lui Dumnezeu, însă chiar şi aşa, există suficiente argumente pentru a demonstra autenticitatea ei. Răspunsul la provocarea pe care ne-o aruncă Hristos nu poate fi neglijat. Până la urmă, fie că ne convine sau nu, de felul în care ne vom raporta la evenimentul Învierii lui Hristos depinde destinul etern al fiecărui om.

Relatările evanghelice despre prinderea, judecata, condamnarea, răstignirea şi învierea lui Iisus Hristos frapează, mai mult decât orice, prin sobrietatea lor. Se simte că intenţia Evangheliştilor n-a fost să consemneze evenimente strict istorice sau să scrie texte cu valoare estetică. Ei au procedat astfel deoarece învierea lui Hristos a fost o intervenţie dumnezeiască atât de clară, încât nu a necesitat nici comentarii, nici cosmetizări. Totuşi, contextul în care s-au derulat evenimentele care au urmat învierii a lăsat destul loc îndoielii. Contestatarii au invocat drept argumente în favoarea părerii lor numărul restrîns de persoane care au fost martori învierii lui Isus, mărturiile ucenicilor, acuzate de subiectivism, lipsa martorilor obiectivi, a persoanelor care nu au fost în legătură strânsă cu Isus, mergând până la a nega faptul că Iisus ar fi murit.

O analiză mai atentă a acestor opinii le poate dovedi netemeinicia. Vom începe mai întâi prin a spune că nu putem crede în învierea lui Iisus dacă nu credem mai întâi în moartea Lui. Cei care susţin că Iisus a fost doar într-un leşin profund pe cruce sau că a căzut în comă, iar ulterior, în mormânt,