Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minunea luminii de la Ierusalim

Publicat in Jurnalul, joi 28 aprilie 2005 ·

La Sfantul Mormant de la Ierusalim, in Biserica Invierii, aceeasi minune se intampla in fiecare noapte de Pasti: lumina coboara direct din cer si aprinde vata asezata pe sfanta masa din altar si candelele de acolo.

de DANIELA SONTICA PASTI EXTAZ. Veniti din toate colturile lumii la Ierusalim, pelerinii sunt constienti ca au participat la o minune, poate cea mai mare din viata lor Despre coborarea din cer a luminii in noaptea de Inviere a auzit probabil fiecare dintre noi. Cei care au inima deschisa si vor sa creada in Invierea Mantuitorului Iisus Hristos au in acest fapt cea mai clara dovada. Cine respinge insa din start minunea ridicarii din morti a Celui care, "cu moartea pe moarte calcand", a inviat nu va crede nici daca, an de an, in noaptea Invierii, la Ierusalim se intampla cea mai mare minune a zilelor noastre: venirea luminii din cer.

MARTURIE. Redam cateva insemnari ale unor martori ai luminii neaprinse de mana omeneasca. Iata ce scrie despre aceasta diaconul Gheorghe Babut in cartea "Pelerinul roman": "Prohodul s-a terminat aproape de ziua in Sambata Sfintelor Pasti. Iar cand se citeste evanghelia: "Si au pecetluit Mormantul impreuna cu custodia", atunci intra armata in Biserica si se duce si stinge cele 40 de candele de aur de la Sfantul Mormant. Iar pe lespedea Sfantului Mormant pun pecete, preotii au pus vata deja foarte groasa acolo, ca atunci cand va veni lumina s-o ia si s-o dea aprinsa la popor. Vine armata si pune trei sigilii pe usa Sfantului Mormant, sigiliul armatei evreiesti - evreieste, englezeste si arabeste, am vazut cu ochii aceasta. Pe urma s-au stins cele 2.770 de candele din tot mormantul, caci cele 40 de aur sunt in Sfantul Altar, unde este piatra pe care a fost pus trupul lui Iisus. Sfantul Mormant are mai multe altare: armenii si monofizitii si maronitii au altarele lor. Sambata dimineata s-au stins toate candelele

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum o ora
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 14 minute
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 2 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 5 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Directorul ANR, Cosmin Dumitrache, revocat din funcție. În locul său a fost numit Catană Dan-Alexandru

Ziua Constanta acum 2 ore
Directorul ANR, Cosmin Dumitrache, a fost revocat, în această seară, de la conducerea instituției. În locul său a fost numit Catană Dan-Alexandru. Din informațiile noastre, Dumitrache se află într-o delegație în calitate de șef al instituției în Lon

Artişti atacaţi cu pietre într-un cartier mărginaş din Ploieşti, după un spectacol de sărbători / Mesajul primarului

HotNews acum o ora
Artiştii instituţiilor de cultură din Ploieşti au fost atacaţi cu pietre, miercuri seară, după un spectacol de sărbători susţinut în cartierul Mimiu, situat la marginea oraşului, a anunţat primarul Mihai Poliţeanu. „Colegii noştri de la teatru, de l

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 7 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 6 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Cum l-a cunoscut Elena Lasconi pe Călin Georgescu: Mi s-a părut dubios

Adevarul acum 2 ore
Elena Lasconi, candidată în turul II la alegerile prezidențiale, a susținut că desecretizarea informațiilor privind campania lui Călin Georgescu ar fi putut fi făcută mai devreme. "Nu ne jucăm cu acest război hibrid”, a afirmat candidata.

Vremea

București
acum

joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
dum.

5°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
dum.

5°/12°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
dum.

3°/4°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°