Ana-Veronica Mircea, nascuta la Bucuresti in 1957, absolventa de Politehnica, in prezent inginer la o firma din Focsani. A debutat in 1993 in Jurnalul SF, cu povestirea Felix, the king. A publicat peste cincizeci de texte in reviste, fanzine, in Almanahul Anticipatia, antologia Nemira ’96 si, mai nou, pe Internet. In 2005 ii apare prima carte, supra-Vietuitorii, o culegere de proza scurta in format electronic, la Editura cartea.info, sub ingrijirea lui Vlad T. Popescu.
Urmaresc de mult proza Anei-Veronica Mircea si recunosc ca nu m-a impresionat, n-am gasit vocea care s-o particularizeze ptre ceilalti scriitori care au abordat SF-ul si, pina la lectura acestui volum, n-am reusit nici sa-mi fac o impresie de ansamblu asupra posibilitatilor ei creative si speculative. Ma bucur insa ca a aparut aceasta carte, pentru ca am descoperit o autoare cu multa imaginatie, cu capacitate speculativa, cu simtul umorului, ludica si deschisa experimentelor, cu teme variate, cu personaje mai simple sau mai complexe, purtatoare de idei sau doar de... „carne“, cu lumi, multe lumi inventate, aproape fiece povestire are o lume a ei – un pariu pe care autorii de SF si-l asuma atunci cind scriu proza scurta, ceea ce face ca productia sa nu fie chiar foarte bogata, de aceea imi si pare, in SF cel putin, mult mai dificil de scris o carte buna de proza scurta decit un roman.
Citeva texte mi-au retinut atentia si ar merita mentionate, cu bune si cu rele.
Oyoja Onuk. Buna ideea cu vrajitoarea-moarte care ii face pe osinditi sa incremeneasca intr-o clipa, devenind exponate de muzeu. Pacat de pasajele in care ni se spune despre ce e vorba si cum e organizata lumea, lucruri des intilnite in prozele scurte SF atunci cind autorul are doar ideea si vrea s-o spuna, uitind sa scrie de fapt povestea care sa-i poarte ideea spre cititor.
Sfinte Dumnezeule! Calatorii i