Format in perioada anilor ’80, Corin Braga se abstrage inregimentarii in vreun curent optzecist. Textualismul, biografismul sau strategiile metadiscursului sint straine criticului si prozatorului. Teoreticianul practica un tip de exegeza arhetipala, care focalizeaza asupra straturilor de adincime ale operei. Cu reala vocatie de scafandru al textului, Corin Braga nu poate sa priveasca decit din interior. Rareori comentariile ameninta suprafata. Discursul critic insusi tinde spre cel al unui ventriloc, al unei persoane care mimeaza vorbirea, pastrind-o, de fapt, la adapostul exteriorului. Demersul lui, in proza ca si in critica, vizeaza o reintemeiere a interioritatii limbajului; dincolo de continutul pe care il propun, cartile lui Corin Braga se recomanda ca exercitii de lingvistica abisala.
- In centrul cosmosului construit de Corin Braga se afla nu (doar) omul, ci mai degraba omul subliminal, fiinta abisala
Optica sa asupra literaturii postuleaza renuntarea la autonomia estetica modernista si o recuperare a integralitatii/modalitatii psihice din care deriva aceasta: „Literatura nu este o experienta a sufletului in intregime, ci doar a unui prezumtiv organ estetic autonom?“, (se) intreaba criticul in textul care delimiteaza onirismul halucinatoriu de cel estetic.
Modul lui paradigmatic de raportare la fenomenul literar trebuie inteles in sensul „noului antropocentrism“ despre care vorbeste Alexandru Musina. Nuantind, in centrul cosmosului construit de Corin Braga se afla nu (doar) omul, ci mai degraba omul subliminal, fiinta abisala. Antropocentrismul criticului-prozator e unul nocturn, vizeaza intotdeauna latura criptica a complexului uman, situata in marginea esteticului. Pledoaria pentru un onirism prelucrat „empatetic“ si nu rational-estetic se integreaza perfect acestei viziuni, desi e susceptibila de anumite fisuri. Neo-onirism
