Moartea domnului Lazarescu
Regia: Cristi Puiu
Scenariu: Cristi Puiu si Razvan Radulescu
Imagine: Oleg Mutu
Produs de Mandragora
Cu: Ion Fiscuteanu, Luminita Gheorghiu, Gabriel Spahiu, Doru Ana, Dana Dogaru, Florin Zamfirescu, Adrian Titieni, Alina Berzunteanu, Simona Popescu, Clara Voda, Rodica Lazar, Mimi Branescu, Rodica Ionescu, Monica Barladeanu
Domnul Lazarescu sta la Piata Ozanei, pe strada Fetesti, intr-un bloc ca toate blocurile din Balta Alba. La fel, probabil, ca blocul in care sta Cristi Puiu. Pentru ca, asa cum in mai nici un film post-decembrist nu se-ntimpla, Moartea domnului Lazarescu e un film despre vecini – vecinul nostru, domnu’ Dante, Romica pentru prieteni (dar are el prieteni?), si propriii lui vecini.
Filmul asta se misca precum un sarpe ghiftuit care da ocol urmatoarei prazi cind inca nu si-a digerat victima anterioara: incet, languros, ca-ntr-o poveste de dragoste. Povestea de dragoste a unei camere de filmat, camera lui Oleg Mutu, care iubeste atit de mult, incit se ascunde in fata splendorii obiectului indragit. N-o sa gasiti cadre “frumoase“ in filmul lui Cristi Puiu, cadre dupa toate regulile artei asa cum se preda ea la UNATC. O sa va-ntilniti in schimb cu frustetea unei camere de 35 mm care lasa lumii din jurul ei dreptul la existenta – pentru ca ea nu traieste in acel unic cadru fix, ci in ciuda lui. Cind l-am vazut, filmul lui Cristi Puiu n-avea inca sunetul montat, dar nu cred ca are mare importanta; universul de zgomote si voci de dincolo de inevitabilul fragmentar al imaginii e o acceptare a esecului ei in fata realitatii, caci Moartea domnului Lazarescu este un film despre infringerea privirii.
In gentiletea, duiosia lui, Moartea domnului Lazarescu e un film brutal; e tot ce poate fi mai aproape, intr-o vreme cinica vaduvita de sublim, de sentimentul tragicului.
