Folosind, cu eruditie si pacienta, instrumentul psihanalitic dar si „arhetipologia ca metoda comparatista“, Corin Braga publica in Franta (sub girul lui Jean-Jacques Wunenburger) primul tom dintr-un temeinic studiu consacrat cautarii initiatice si soteriologice a paradisului si care alimentase imaginarul de pe toate meridianele globului. Cercetarea fusese anuntata, intr-un fel, de 10 studii de arhetipologie (1999), apoi de convingerea ca „esteticul, socialul, psihologicul nu trebuie privite ca domenii tematice ale realitatii, ce urmeaza sa fie distribuite intre specialisti, ci drept moduri de aprehendare a aceleiasi realitati unice“ (Lucian Blaga. Geneza lumilor imaginare, 1998), in sfirsit, de fragmentele publicate in Caietele Echinox, centrate pe radiografierea imaginarului.

Deschiderea panoramica, apelul conjugat la surse de prima mina (filozofice, religioase, istorice, memorialistice, cartografice s.a.) si, nu in ultimul rind, capacitatea exegetului hermeneut de-a le articula intr-un desen convingator, in care restitutia se echilibreaza fericit cu dimensiunea interpretativa, atesta un efort intelectual de exceptie si, desigur, un construct teoretic original. Le paradis interdit au Moyen Age. La quête manquée de l’Eden oriental (L’Harmattan, 2004) alcatuieste doar prima parte dintr-un excurs in care banuiesc tentatia exhaustivitatii, astfel ca un comentariu aplicat isi are, de fapt, locul dupa imprimarea lui integrala. Trecerea, in acest context, de la arhetipul coagulant la anarhetip (id est, „un arhetip pulverizat, ca un nor de pulbere galactica in raport cu un sistem solar“), ca si categorie propusa/impusa de Braga, probabil, la sfirsitul demersului sau, este ilustrata de o ampla demonstratie: anume, metamorfoza dramatica a scenariului de cautare reusita a Edenului, a Graalului s.a. intr-un esec („quête manquée“), ca rezultat al dislocarii culturi