Dupa decembrie 1989, criza ostaticilor ramine evenimentul cu cele mai multe intrebari fara raspuns. La loc de frunte este intrebarea: ce vor teroristii? Din comunicatele celulei de criza, din interventiile publice ale lui Traian Basescu nu se poate deslusi mare lucru. Judecind dupa secretomania asa-zisei celule de criza, grupul de rapitori ar pretinde o suma de bani. Potrivit acestei logici, ar fi explicabile revendicarile politice. Cei care-i detin pe jurnalisti si pe calauza lor ar vrea sa creasca presiunea opiniei publice asupra autoritatilor pentru a le constringe sa dea suma ceruta. In aceste conditii, autoritatile, altfel spus Traian Basescu, sint stinjenite in eforturile lor de negociere. Sporirea sumei pretinse face dificila eliberarea ostaticilor, stiut fiind ca banii se procura greu in chip oficial. Chiar si in România corupta. Daca acestea sint pretentiile rapitorilor, mai mult ca sigur ostaticii vor fi eliberati. Grupul va prefera sa incaseze orice suma de bani, fie ea cit de mica, decit sa ramina cu niste cadavre. Ipoteza pretentiilor materiale e pusa sub semnul intrebarii de logistica grupului. Daca la inceput decorul oriental din caseta difuzata de Al Jazeera ne-a facut sa credem ca sint niste ageamii, siguranta loviturilor ulterioare (mai ales a celor din dupa-amiaza si seara de miercuri) ne arata ca-i vorba de altceva. La conferinta de presa din 13 aprilie 2005, Traian Basescu s-a apucat sa declare, la un moment dat, fara sa i-o fi cerut cineva, ca „armata româna (...), acolo unde este, asigura liniste, pace pentru populatia din zona ei de responsabilitate si este o armata care are o foarte buna relatie cu populatia civila“. Cu o luna inainte, la un dialog de la TVR, domnul presedinte sustinuse mai mult decit categoric: „România este in Irak intr-o situatie de ocupatie a unui alt stat. Avem trupe, sintem reactionari, sintem in aceasta realitate. Sint