Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O administratie inundata de somn

Publicat in HotNews, vineri 29 aprilie 2005 ·

Stiti de cind se lupta banatenii cu furia apei? De doua saptamini! Prima relatare despre gospodarii si terenuri inundate a venit la redactia noastra pe 15 aprilie. Bega intrase in patru sate, asa cum avea obiceiul sa faca in fiecare sezon cu ploi abundente. Ultimul dezastru s-a produs in 2000, dar lucrarile hidrotehnice nu au inceput in zona de risc maxim, ci in alta parte.

Asa e apa. Isi face loc prin orice fisura, o roade pe tacute, o largeste si pina la urma valul ajunge sa loveasca pe neasteptate. Nu iarta nici o ocazie. Din pacate, in Timis, ocazia i-a fost oferita si de oameni.

Autoritatile locale s-au aratat mai degraba somnoroase in reactii. Prima comunicare publica importanta din partea prefectului de Timis, Ovidiu Draganescu, a venit abia la o saptamina de la primul eveniment. Apoi, chiar prefectul se plingea de proasta colaborare cu membrii Consiliului Judetean si cu primarii din unele localitati.

Presa a mai relatat ca, in toiul nenorocirii, seful Inspectoratului local pentru situatii de urgenta, Benga pe numele lui, vorbea cam incoerent dupa o noapte grea, petrecuta in compania unui domn general venit de la centru.

Puteau ei sa bea numai apa plata cu lamiie, ca tot nu aveau cum sa intervina eficient! Pur si simplu nu sint suficiente barci, e criza de materiale de interventie, in schimb inspectoratul se poate mindri cu o retea de computere ultimul racnet, finantata anul trecut.

Mobilizarea s-a facut greu. De-abia dupa intoarcerea de la Luxemburg, in seara de 24 aprilie, presedintele si premierul au parut sa inteleaga cit de grea e situatia.

Problema este ca, la noi, in lipsa unui sistem coerent de comunicare, propriu unei administratii eficiente, autoritatile sint mult prea dependente de semnalele din mass-media. Nu de putine ori, televiziunile si "liderii de opinie" ajung sa alcatuiasca age

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avion de vânătoare american, doborât într-un „caz aparent de foc aliat” deasupra Mării Roşii

Mediafax acum 2 ore
Ambii piloţi au fost salvaţi, unul dintre ei cu răni minore, după „cazul aparent de foc aliat”, care este în curs de investigare, a declarat Comandamentul Central al SUA. Avionul de luptă era un F/A-18 Hornet care zbura de pe portavionul Harry S. Tr

Călin Georgescu, i s-a adresat direct lui Klaus Iohannis: Pleacă acum de la Cotroceni!

NapocaNews acum o ora
Călin Georgescu, candidatul independent clasat pe primul loc în primul tur la alegerile prezidențiale – anulate ulterior de CCR – i s-a adresat direct lui Klaus Iohannis, pe care l-a invitat să plece de la Cotroceni. Din punctul său de vedere, după

22 Decembrie, Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii

Ziua Constanta acum o ora
Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii este marcată în fiecare an la data de 22 decembrie. Prin Legea nr. 273 din 7 decembrie 2011 pentru modificarea Legii nr. 258/2002 privind declararea zilei de 22 decembrie Ziua Libertăţii României, ziu

Trump ameninţă că va recâştiga controlul asupra Canalului Panama: „Această escrocherie va înceta imediat”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a atacat ceea ce a numit taxele „ridicole” percepute navelor americane care folosesc Canalul Panama. El a ameninţat că va cere Statelor Unite să recapete controlul asupra căii navigabile, informează AFP, citat

Vremea duminică, 22 decembrie. Unde sunt așteptate ninsori

Adevarul acum o ora
În prima parte a zilei de duminică, vor cădea ninsori sau lapoviță în Dobrogea, dar este posibil să fulguiască puțin și în Muntenia și Transilvania. Mai târziu, soarele își va face apariția în majoritatea zonelor țării.

Conducerea PSD se reuneşte duminică, înainte de consultările cu preşedintele

Mediafax acum 2 ore
Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat se reuneşte duminică, de la ora 10.00, în format fizic şi on-line, la sediul central al partidului. Reuniunea va avea loc cu două două ore înainte ca reprezentanţii formaţiunii să participe la

Iohannis a convocat partidele parlamentare la consultări / PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale vor veni împreună la discuţii.

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea candidatului pentru funcţia de premier. Acestea se vor desfăşura duminică, la Palatul Cotroceni. PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţional

Klaus Iohannis va avea consultări cu partidele parlamentare duminică, pentru desemnarea prim-ministrului

Ziua Constanta acum o ora
Președintele Klaus Iohannis va organiza duminică, 22 decembrie 2024, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru. Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, 22 decembrie 2024, la Palatul Cot

Oleksandr Usyk l-a învins pe Tyson Fury în revanşa din Arabia Saudită

Mediafax acum 8 ore
Ucraineanul Usyk, în vârstă de 37 de ani, care a intrat în luptă ca favorit, şi-a păstrat titlurile WBO, WBC şi WBA la categoria grea cu victoria sa din Kingdom Arena din Riad. Luptătorul britanic Fury, în vârstă de 36 de ani, spera să se răzbune

China denunţă ajutorul militar american pentru Taiwan

News.ro acum 3 ore
Beijingul a anunţat că se opune „ferm” noului ajutor american pentru apărare în valoare de 571 de milioane de dolari pentru Taiwan, insula supusă unei presiuni militare chineze tot mai mari, relatează lefigaro.fr. „Această decizie subminează grav su

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

7°/10°
mie.

4°/7°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/8°
mie.

2°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

1°/4°
mie.

1°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

1°/7°
mar.

0°/4°
mie.

2°/7°