Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eurosceptic

Publicat in Dilema Veche, vineri 29 aprilie 2005 ·

Într-o zi de luni, prima din Săptămîna Patimilor, România a semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. Pe străzi, un aprilie nătîng şi friguros s-a grăbit să iasă din calendarul lui 2005, lăsînd în urmă aceleaşi veşnice înjurături de mamă la adresa tuturor primarilor şi drumarilor care se ocupă de străzile oraşului. Undeva, într-un cartier de mijloc din Capitala ţării, un pensionar a fost găsit mort lîngă cutiile poştale. Vecinii s-au repezit să le spună reporterilor că de vină a fost întreţinerea pe martie şi aşa a rămas în ziare, chiar dacă familia mortului a refuzat să dea declaraţii. La piaţă, în Obor, a scăzut preţul mieilor. Măcelari oacheşi şi pătaţi de sînge aruncă priviri lacome spre buzunare. Două babe amărîte se scurg încet printre tarabe, adunînd în sacoşele de rafie frunze de salată, cartofi putrezi şi ridichi trecute. Un inspector furios dă amenzi şi aşteaptă şpagă. Între timp, pe un post de televiziune, camerele de luat vederi înghit hulpave imagini cu foşti prim-miniştri cărora le curge din gură un potop de vorbe bune despre perioada în care au condus guvernele ţării. Integrarea de azi e legată de poveştile lor despre ieri. România şi Bulgaria. Două fete proaste care se chinuie de zece ani să treacă examenul integrării în UE. În 2005 cuiva i s-a făcut milă, dar fibra noastră de români mîndri nu ne lasă să înghiţim ghemul mare al atîtor neputinţe adunate în timp. Vrem la bal încălţaţi în şosete. Nu ne pasă. Nu ne mai pasă. Într-o zi de luni, prima din Săptămîna Patimilor, România a semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. O fi vreun semn, dar, chiar dacă ar fi,

nu mai are nimeni timp să-l vadă. Ce-ar mai putea să ni se întîmple? În ce fel ne-ar mai putea răstigni zilele lungi din anii ce vor urma? Am văzut aproape tot, am suferit destul şi ne e dor de o vindecare. Suficiente motive pentru a merge în UE ca nişte miei de Obor:

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un oficial rus a murit în timpul unei întâlniri la Ministerul Transporturilor, după ce ministrul de resort a fost demis de Putin și s-a sinucis

HotNews acum 23 minute
Șeful adjunct al Departamentului de Administrare a Proprietăților din cadrul lui Rosavtodor, Andrei Korneiciuk, a murit în clădirea Ministerului Transporturilor din Rusia, pe strada Staraya Basmannaya din Moscova, relatează Meduza, citând informații

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

Bărbat de 71 de ani, lăsat în libertate după ce a bătut cu sălbăticie un pui de câine și i-a ameninţat cu moartea pe cei care au încercat să apere animalul

HotNews acum 10 minute
Un bărbat de 71 de ani care a agresat grav un pui de câine pe o stradă din Sectorul 5 și a devenit violent față de trecătorii care au încercat să intervină a fost lăsat în libertate de judecători, deși procurorii ceruseră arestarea preventivă a aces

Ilie Bolojan a anunțat ce va conține al doilea pachet de măsuri fiscale

Mediafax acum 13 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, în fața Parlamentului, ce măsuri va include al doilea pachet ce vizează reducerea deficitului bugetar. Printre altele, măsurile urmăresc reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat. Di

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 3 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 5 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

31°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°