* Jurnal de călătorie / The Motorcycle Diaries (Brazilia-SUA, 2004), de Walter Salles. Deşi pereţii dormitorului meu n-au fost niciodată tapisaţi cu postere Che Guevara, m-ar fi interesat un film care să redea aripi legendei, care să ia brand-ul internaţional Che, capabil să vîndă orice produs, şi să încerce să-l prefacă la loc în icoana Che, capabilă să trezească pasiuni revoluţionare. Ca să nu spun cît de mult m-ar fi interesat adevărul - un portret intransigent al omului plin de contradicţii care, în scrierile sale, nota cu satisfacţie transformarea oricărui bun revoluţionar într-o maşină de ucis, şi care, în timpul Crizei Rachetelor, părea destul de sensibil la avantajele eliberării definitive a omenirii - printr-o apăsare pe buton. (După cum a comentat Christopher Hitchens, analist politic şi fost admirator: "Asta e o contradicţie în plus faţă de ce pot eu înghiţi. Nu poţi fi, în acelaşi timp, un mare revoluţionar care vrea să elibereze omenirea şi un tip care vrea să apese pe buton. Ori una, ori alta.") În fine. Ambele variante de portret - cea înălţătoare şi cea întunecată - ar fi fost controversate, dacă nu incendiare. Ambele ar fi riscat să se ducă la fund, ca să ţină de urît altor dezastre ambiţioase. Şi ambele ar fi fost interesante. Jurnal de călătorie, filmul lui Walter Salles, nu intră nici în prima categorie, nici în cea de-a doua: puţini anticomunişti ar merge atît de departe, încît să-l acuze că incită la răsturnarea ordinii sociale; şi nici cel mai habotnic guevarist nu l-ar putea acuza de ireverenţă. E povestea a doi tineri argentinieni, Ernesto Guevara de la Serna şi Alberto Granado, care în 1952 încearcă să străbată, pe motocicletă, continentul sud-american. Spun "încearcă" pentru că motocicleta îi trădează de la prima încercare mai serioasă - cînd se iau la întrecere cu nişte călăreţi. Suspansul primei jumătăţi de oră, atîta cît e, se cre