Ne-a uimit, pur si simplu, rapiditatea condamnarii "negociatorului" Peter Fallenius, in Suedia, la numai o luna de la trimiterea dosarului in instanta.

Am remarcat si seriozitatea si consecventa procurorului responsabil de caz, care (in contradictie cu afirmatiile acuzatului) ne-a tot spus ca povestea mituirii unor inalti oficiali romani (dosarul datoriei istorice) este o inventie a lui Fallenius. Banii n-au fost utilizati pentru mituirea administratorilor romani. La noi, nimic, se faceau scenarii intr-o frenezie - cine sa fie cei mituiti.

Subiectul a tinut capul de afis. Au curs rauri de cerneala iar stirile radio si TV se succedau din ora in ora: cine a inceput negocierile, cine le-a finalizat, cine s-a deplasat in Suedia...

Oare guvernul Suediei avea nevoie sa dea spaga sa i se rezolve favorabil cererea? Procurorul suedez ne spunea ca Fallenius minte, a folosit banii pentru el, i-a DE-LA-PI-DAT (isi facea o vila de lux intr-un cartier simandicos din capitala suedeza). Ai nostri - gaia-matu: cine sa fie ministrii care s-au dedat la mita suedeza.

De ce sa se fi dat spaga? Magistratii suedezi ne tot spuneau ca Fallenius vrea sa-si scape pielea, in Romania ii trageam ca mita era pentru "consultanta", adulmecam traseul banilor, calatoriile de distractii. Diplomatii suedezi nu pricepeau, iota, de ce presa din Romania sprijina apararea lui Fallenius si nu pe cea a acuzarii si de ce subiectul este intr-atat mediatizat.

La alte afaceri grele procurorul Chiciu nu s-a autosesizat. A sarit repede la mita suedeza, desi omologul sau Martin Tiden declara clar ca nu era vorba de mita. In presa romaneasca au aparut cateva sute de articole pe tema "Spaga suedeza", majoritatea cu samanta de scandal. Numai bune ca domnul Chiciu sa-si dovedeasca eficienta, pentru ca prea a mimat pana acum alte anchete.

In ziarul de