Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CJAS a primit 620 de milioane de lei pentru ingrijirile la domiciliu

Publicat in Ziua Constanta, vineri 29 aprilie 2005 ·

# Constantenii vor primi asistenta medicala dupa data de 10 mai Asa cum spuneam, autoritatile sanitare constantene au decis de curand implementarea, incepand din luna mai, a sistemului de ingrijiri medicale la domiciliu si pentru bolnavii din judetul nostru. Potrivit declaratiilor directorului Casei Judetene de Asigurari de Sanatate, doctorul Victorian Pastila, la aceste servicii medicale vor avea dreptul doar bolnavii aflati in faza terminala, ca urmare a unor afectiuni oncologice sau cei care se afla in recuperare dupa accidente vasculare cerebrale. In ceea ce priveste serviciile de ingrijire la domiciliu, acestea vor fi acordate numai pe baza recomandarilor emise de medicii de specialitate aflati in relatii contractuale cu CJAS sau din ambulatoriul de specialitate. Perioada maxima de ingrijiri medicale la domiciliu este 56 de zile calendaristice, de care asiguratii pot beneficia intr-una sau mai multe etape. Ca urmare, peste numai doua saptamani, constantenii vor putea beneficia si ei de ingrijiri la domiciliu. Pentru inceput, se vor ocupa de aceste servicii in jur de opt cadre medicale. Categoriile de persoane beneficiare ale serviciilor mentionate mai sunt: cele cu boli cronice, persoanele cu handicap, persoanele externate din spital care continua tratamentul la domiciliu, bolnavi care nu se pot ingriji singuri. Cei interesati pot beneficia de urmatoarele ingrijiri la domiciliu: monitorizarea parametrilor fiziologici, adica luarea temperaturii, a pulsului, a tensiunii arteriale, masurarea glicemiei, administrarea medicamentelor: intramuscular, intravenos si subcutanat. De precizat ca recomandarea pentru ingrijiri medicale la domiciliu va fi eliberata in trei exemplare, din care un exemplar va ramane la medic, un exemplar, impreuna cu o cerere de acordare de servicii de ingrijiri la domiciliu se va depune de catre asigurat sau apartinatorul legal al acestuia

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 3 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 6 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum o ora
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 8 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 7 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Artişti atacaţi cu pietre într-un cartier mărginaş din Ploieşti, după un spectacol de sărbători / Mesajul primarului

HotNews acum 2 ore
Artiştii instituţiilor de cultură din Ploieşti au fost atacaţi cu pietre, miercuri seară, după un spectacol de sărbători susţinut în cartierul Mimiu, situat la marginea oraşului, a anunţat primarul Mihai Poliţeanu. „Colegii noştri de la teatru, de l

Directorul ANR, Cosmin Dumitrache, revocat din funcție. În locul său a fost numit Catană Dan-Alexandru

Ziua Constanta acum 3 ore
Directorul ANR, Cosmin Dumitrache, a fost revocat, în această seară, de la conducerea instituției. În locul său a fost numit Catană Dan-Alexandru. Din informațiile noastre, Dumitrache se află într-o delegație în calitate de șef al instituției în Lon

Cupa României: Universitatea Craiova a învins Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 3 ore
Formaţia Universitatea Craiova a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a grupei B a Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Bană ‘56 şi Houri ‘87. Tot miercuri, Met

Vremea

București
acum

joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
dum.

5°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
dum.

5°/12°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
dum.

3°/4°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°