Traditia populara pare sa reziste cu stoicism in amalgamul nonvalorilor, raminind la fel de nepretuita ca acum citeva secole. Acest lucru se datoreaza in mare parte celor citorva inimi si talente care reusesc chiar in timpurile noastre, uneori prea moderne, sa readuca in prezent frumusetea si unicitatea obiceiurilor populare si crestinesti din vechime. Dupa milenii de evolutie a credintelor si ideilor religioase, românii inrosesc si incondeiaza oua primavara de Pasti. Aceste mestesuguri populare de un rar rafinament artistic se imbina cu numeroase credinte si obiceiuri precrestine. Astfel, ca un substitut al divinitatii primordiale, oul este infrumusetat prin vopsire si incondeiere in Saptamina Patimilor. Totusi, pentru a juca acest rol, oul este ales la miezul Parasimilor, ziua de miercuri din mijlocul Postului Mare, este gatit in Saptamina Patimilor pentru a fi ucis prin lovire violenta in cap si mincat sacramental in ziua de Pasti, caci numai prin acest ritual, cei vechi credeau ca timpul si spatiul inconjurator mor si renasc impreuna cu divinitatea adorata, an de an. Cunoscind cea mai mare dezvoltare in secolul al XIX-lea, astazi incondeierea oualor mai este realizata de putine persoane, printre ele si olteanca Asineta Giscan, care a invatat acest mestesug de la strabunica sa, bunica, mama si surorile mamei. O traditie transmisa din generatie in generatie Nascuta intr-o familie din satul Drobidor in care traditia se afla la loc de cinste, iar obiceiurile crestine erau respectate cu cea mai mare strictete, Asineta a invatat primele taine ale mestesugului incondeierii oualor inca din vremea copilariei. Avindu-le ca mentori pe bunica, mama, surorile mamei, copila si mai tirziu tinara studenta, a deprins aceasta arta pornind de la cunoasterea traditiei oltenesti, cu insemnele si simbolurile ei si pina la procesul tehnologic in sine al incondeierii. „Ouale create de m