Tensiune maxima in criza ostaticilor. Gruparea, intitulata "Brigazile Mu'adh bin Jabal", n-a dat deocamdata nici un raspuns privind cererea celulei de criza de a o elibera pe Marie-Jeanne. Aceasta tacere apasatoare contribuie si mai mult la starea de incertitudine care s-a asternut la Bucuresti.
Invocarea Fecioarei Maria ca simbol al credintei crestin-ortodoxe in negocierile dintre autoritati si rapitori n-a parut prea convingatoare, atata vreme cat reactiile din partea rapitorilor lipsesc. Psihosociologul Ion Stefan, specialist in protectia civila si redactor colaborator la revista "Psihologia azi", considera ca autoritatile au gresit apeland la negocierea prin mass-media, incercand astfel manipularea starii emotionale a cetatenilor.
El apreciaza, insa, citat de Mediafax, eforturile autoritatilor din ultimele trei zile, chiar daca sunt pompieristice. Este vorba despre activitatea pe mai multe fronturi: diaspora araba, organizatii religioase arabe, caile diplomatice ale Romaniei si ale altor state prietene. Stefan crede "sincer" ca, pana la urma, ziaristii vor fi eliberati, argumentand cu faptul ca popoarele arabe au o mare simpatie pentru Romania de ieri si de azi, mai putin pentru oamenii de stat si deciziile lor politice.
Referindu-se la gestionarea crizei ostaticilor de catre cei abilitati, psihosociologul apreciaza ca, initial, autoritatile au creat intentionat o mica diversiune, legand evenimentul de "colaborarea stransa dintre mafia araba si fostul partid de guvernamant" (urmau alegerile din PSD!), deturnand astfel atentia mass-media si poate chiar a celor care ar fi trebuit sa se ocupe de caz.
In acest mod, s-a pierdut foarte mult timp care azi se razbuna, spune Stefan. Mai mult decat atat, psihosociologul crede ca Palatul Cotroceni a folosit o metoda care reprezinta esenta actiunilor organizatiilor teroriste, respectiv manipularea