In curtea spitalului vechi din oras, unde filmam statuia doctorului endocrinolog Romulus Popescu, se construieste o biserica. Unul dintre colegii mei priveste spre ea si exclama: "Asta e ceva In curtea spitalului vechi din oras, unde filmam statuia doctorului endocrinolog Romulus Popescu, se construieste o biserica. Unul dintre colegii mei priveste spre ea si exclama: "Asta e ceva sinistru!". "Ce anume?", intreb eu distrata, gandindu-ma ca omului nu-i prieste atmosfera de spital, mai ales ca e o sambata insorita de aprilie, ca peste noapte au inflorit merii, mai ales ca nimanui nu i-ar conveni sa fie in suferinta sau sa aiba vreun apropiat intr-o astfel de stare, tocmai acum, cand viata renaste. "Biserica", zice el. "Sa construiesti o biserica in curtea unui spital inseamna ca trebuie sa te pregatesti sa mori! Adica, daca ai ajuns aici, gata!". "Dar biserica e pentru cei vii", protestez eu pe un ton cam ridicat, pe care-l regret in clipa urmatoare, fiindca inteleg dintr-o data suferinta acestui om si altor cine stie cate alte milioane ca el.

A deveni contemporan istoriei sacre

Biserica este, pentru multi, institutia de profil la care ajungi de trei ori in viata: la botez, la cununie si la inmormantare. Pe masura ce inaintezi in varsta, mergand mai mult pe la inmormantari, ai ocazia sa cazi in depresie, gandindu-te ca intr-o zi, din ce in ce mai apropiata, vor veni altii la inmormantarea ta. Biserica si cimitirul se identifica, se suprapun in constiinta noastra, dandu-ne impresia ca rolul bisericii este unul pur formal: sa asigure indeplinirea ritualurilor de trecere. Si totusi, am convingerea ca adevaratul traitor crestin, nu poate incerca astfel de...impresii. Fiindca, poate ma repet, Biserica e pentru cei vii si mai ales, Ea, Mireasa a lui Hristos, chiar fara zidurile ce o delimiteaza de lumea profana, chiar fara podoabele ce-i dau stralucire, este