In noaptea aceasta vom retrai miracolul pe care crestinii il retraiesc de 2005 ani; cu aceeasi cucernica smerenie, cu acelasi fior proaspat al sperantei. Vom lua un strop de lumina din lumina vesnica si vom spune: „Hristos a inviat!“ Dincolo de orice semnificatie religioasa, Invierea are un adinc tilc moral si uman; ea simbolizeaza izbinda binelui impotriva raului, a luminii impotriva intunericului. Dar aceasta izbinda, ca sa fie adevarata si vesnica, trebuie platita cu suferinte si chiar cu jertfe. Asa cum a facut Iisus, care s-a jertfit pentru binele oamenilor, pentru a spala omenirea de marile ei pacate. Ca fii ai Domnului, oamenii sint supusi si ei suferintelor si uneori sacrificiilor. Dar fiindca sint oameni, nu poti sa nu te intrebi „de ce?“. Si nu intotdeauna gasim raspuns la aceasta intrebare. Si atunci ne resemnam spunind ca asa e voia Domnului; sau ca nu am cercetat noi bine lucrurile. Raminem totusi cu ideea ca, dupa pilda Mintuitorului, suferintele si sacrificiile trebuie sa slujeasca unui tel nobil. Ne putem pune astfel intrebarea: la ce si cui a folosit jertfirea unor nevinovati in decembrie ’89? Sau in Piata Universitatii? Si nu ne putem minti cind este atit de clar ca aceste jertfe au slujit legitimarii necesitatii continuitatii unui anumit partid si atestarii unui anumit lider. A fost acesta un tel nobil, benefic poporului român? Deloc. La ce folosesc oare suferintele oamenilor sarmani carora apele le-au spulberat intr-o clipita avutul strins cu aspra truda intr-o viata? S-ar putea spune ca astfel Domnul a vrut sa ne atraga atentia inca o data asupra nemerniciei conducatorilor nostri. Caci in fiecare an au loc inundatii. Dar nu sint afectate vilele, elicopterele, masinile de lux. Si apoi au fost alocate sume importante pentru lucrari de hidroameliorari. Dar, bineinteles, fara licitatie si oamenilor nostri. Doamne, nu ne mai arata cum sint conducatori