* Julia / Being Julia (SUA-Marea Britanie-Canada), de István Szabó. La 45 de ani, Julia Lambert (Annette Bening) e un giuvaier al scenei londoneze (asta prin anii '30). Dar spiritul ei nu e împăcat. Ce năzuinţe absolute îl agită? Ce-ar putea să ostoiască setea Juliei? Răspunsul este: o bere. Şi un trup bărbătesc tînăr şi viguros.

Scris de Ronald Harwood (după o nuvelă de Somerset Maugham) şi regizat de István Szabó, Julia e complet ferit de exaltări umede şi blablauri pioase apropo de lumea teatrului. Harwood a fost cîndva garderobierul unui distins actor britanic, Donald Wolfit, şi mai tîrziu a scris o piesă (şi un film) despre asta: The Dresser. Iar Szabó a cîştigat un Oscar pentru cel mai bun film străin cu Mephisto, povestea unui actor german pe care setea de glorie îl transformă într-o marionetă a regimului nazist. Unul dintre cele mai bune filme distribuite la noi anul trecut a fost tot o colaborare Harwood-Szabó, Cazul Furtwängler (după piesa lui Harwood De partea cui eşti?), în care marele dirijor, suspectat de complicitate cu naziştii, era gratulat de un ofiţer american cu cuvintele "băi căcat". Acest CV sugerează că Harwood şi Szabó, spre cinstea lor, nu sînt genul de oameni cărora să li se înmoaie genunchii la auzul unei sintagme ca "monstru sacru". ("Sacru căcat!", ar comenta ofiţerul acela american.) Cel puţin în cazul Juliei, "monstru profan" sună mult mai adecvat. Pentru o preoteasă a scenei, nici că putea să aibă mai puţine preocupări spiritualiceşti: Julia vrea să fie pe scenă, vrea să bea bere (deşi n-are voie) şi îl vrea pe băiatul ăla - deşi, după cum începe să se înţeleagă destul de repede, băiatul (Shaun Evans) e doar un ţîşti-bîşti descurcăreţ care, imediat după ce-a intrat în lumea bună ţinîndu-se de fusta ei, se lipeşte de o starletă blondă şi tînără. Ce va face Julia în caz de trădare? Cît de tare va fi afectată? La un moment, d