1. Se vorbeşte în ultimul timp, mai ales în Occident, dar şi la noi, de necesitatea reideologizării culturii. Care credeţi că este conţinutul acestui imperativ? 2. Teoreticianul Douwe Fokkema spunea, într-un studiu despre căile şi mijloacele studiului literar: "Atunci cînd bazele unui argument nu sînt puse în discuţie, le putem califica drept ideologice. Iată de ce popularitatea abordării Ideologiekritik este simptomul unei crize epistemologice". Este gîndirea ideologică o gîndire critică? 3. Într-un articol, din revista Mozaicul , despre cele "Două Românii ideologice", Adrian Marino scria despre o segregaţie ideologică între "o Românie antidemocratică, intolerantă şi mistică... opusă României liberale şi raţionalist-critice" şi despre "actualitatea ideologiei culturale paşoptiste". Este neopaşoptismul o reideologizare luminată destul de încăpătoare pentru cultura şi politica secolului al XXI-lea? 4. În ce măsură ceea ce Sorin Antohi numeşte un "Al Treilea Discurs" ("terţul mereu exclus al dialogului Est-Vest... Centru-Periferie care nu e nici negare autohtonistă a Occidentului şi nici asumare imitativă a normelor şi discursurilor e referinţă") ar fi soluţia de mediere între cele două Românii, ideologice sau nu?
Sanda CORDOŞ
Se poate împărţi România la doi? Deşi sintagma "cele două Românii" circulă la noi cu frecvenţă, avînd o certă expresivitate (este, printre altele, şi titlul unei excelente cărţi de publicistică, semnată de Gabriela Adameşteanu), am suficiente rezerve să cred că România (fie ea economică, socială, politică, demografică etc.) s-ar împărţi, în momentul de faţă, şi încă fără rest, la doi. Această operaţie de aritmetică elementară nu cred să funcţioneze nici în materie de ideologie. Întîi, ideile culturale de la noi nu sînt suficient de bine articulate, încît să putem vorbi de existenţa unor ideologii culturale coerente şi clar situat
