La fotbal cîştigă mereu nemţii. La alegeri, Tony Blair O Britanie pe clase (şi laburistă din nou) Victoria Partidului Laburist la aceste alegeri nu este cîtuşi de puţin o surpriză. Totuşi, acest vot pentru Tony Blair nu reprezintă, de fapt, nivelul de mulţumire faţă de premier şi de partidul său, după aproape nouă ani de guvernare. O treime din electoratul lor s-a declarat profund dezamăgită de Blair, însă nu consideră că ar avea vreo alternativă. Aşa că circumstanţele acestor alegeri i-au favorizat din plin pe laburişti. Printre aceste circumstanţe, prima este lipsa de încredere în conservatori şi în liberal-democraţi. Cărui fapt se datorează reţinerea faţă de al doilea şi al treilea partid din Marea Britanie? În cazul liberalilor e simplu: o oarecare inconsecvenţă, un oarecare oportunism dublat de vaga aură duplicitară a liderului Charles Kennedy, lasă acestui partid doar electoratul din cale-afară de nemulţumit de laburişti şi de războiul din ce în ce mai costisitor din Irak. Tradiţional, liberalii au puţine şanse din cauza sistemului de vot uninominal majoritar simplu, care avantajează doar primele două partide. Totuşi, electoratul liberalilor este în creştere, ţinînd cont că sînt atît de aproape, poate mai aproape ca niciodată, de conservatori (obţinînd peste 60 de locuri în Parlament, cu 13 mai mult decît în 2001), ceea ce l-a făcut pe Kennedy să declare, imediat după alegeri, că "o nouă eră, era politicii cu trei partide puternice, a început şi în UK". Conservatorii n-au scăpat încă de "dezastruoasa moştenire" de imagine lăsată de Margaret Thatcher. Pentru intelectualul din România, şi mai ales pentru intelectualul de dreapta din România, informat despre virtuţile guvernării "doamnei de fier", această afirmaţie poate pune în încurcătură. Însă pentru muncitorul de rînd din Marea Britanie, şomajul fără precedent, grevele nesfîrşite, recesiunea economică,