În faţa apei şi-a atacului de cord, deosebirile partinice se estompează pînă-ntr-atît, încît compasiunea fără culoare politică devine stăpînă peste gînduri, iar cuvintele, oricare ar fi ele, devin mai cumpănite şi mai puţine. Ce altceva poţi spune cînd afli, bunăoară, că primarul din Foeni (unul dintre cele mai afectate sate din Timiş) a făcut infarct văzînd că apa nu se mai opreşte, iar treburile sînt acum dirijate de un viceprimar care se zbate şi el cum poate printre case în curs de prăbuşire - nemaicontînd în ecuaţie nici partidul unuia şi nici al celuilalt? Timp scurt a trecut, dar vedem deja născîndu-se legende: una spune, aşadar, că inundaţiile care au început la mijlocul lunii trecute în Banat au pornit de aici, din satul Crai Nou. La kilometrul 5 al Timişului s-a spart digul pe partea dreaptă, astfel încît tot acest ţinut "dintre ape" (dintre Timiş şi Bega, adică) a fost inundat repede. Cu un ton scăzut, de conspiraţie mondială, mi se spune de trei ori în două zile că, de fapt, răul n-a fost din zbaterea apei, ci din mîna omului: ca să nu se umfle Bega şi să nu fie lovită Timişoara, a fost spart digul Timişului mai jos, sacrificîndu-se cîteva sate. Alţii protestează indignaţi de asemenea presupunere şi spun că ideea este o aiureală sinistră. E şi normal, în fond. În vara ce vine, prin mlaştinile renăscute va creşte din nou stuful - aşa cum a fost odată, demult, pe cînd Imperiul Austro-Ungar nici măcar nu se născuse; pe această rodnică mraniţă de ce n-ar spori şi zvonurile? Aşa a dat Dumnezeu, în virtutea cine ştie căror păcate: în loc să se rupă malul stîng (cel luat de ape în 2000, la ultimele inundaţii mari în zonă), acum s-a rupt cel drept şi toată aria - plată ca-n palmă - s-a transformat într-un fel de lac lin, cu valuri la suprafaţa bătută de vînt, printre care se mai văd din loc în loc nişte moviliţe înverzite. Parcă e blestemul lui Ceauşescu -